2.3 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSpecialUn tânăr cu handicap a murit ars de viu. Cum s-a întâmplat...

Un tânăr cu handicap a murit ars de viu. Cum s-a întâmplat tragedia

Un tânăr cu handicap sever, în vârstă de 20 de ani, din localitatea băcăuană Bîlca, lăsat nesupravegheat în casă de către tatăl său, care primea indemnizaţie de însoţitor permanent de la primărie, a murit ars de viu după ce hainele i-au luat foc de la sobă, informează Mediafax.

Tânărul a fost găsit mort în mijlocul unei camere, cu arsuri pe aproximativ 70 la sută din suprafaţa corpului, după ce hainele arseseră pe el, fără însă să se declanşeze şi un incendiu, potrivit cercetărilor desfăşurate de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.

"Într-o primă fază, s-a mers şi pe suspiciunea de omor, în condiţiile în care victima avea sânge pe faţă. Însă, în urma necropsiei, nu au fost descoperite urme de violenţă pe corp, cauza decesului stabilit de către medicul legist fiind şocul combustional provocat de arsurile de pe aproximativ 70 la sută din suprafaţa corpului", a declarat, luni,  purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, Cristinel Ciocântă.

Practic, băcăuanul de 20 de ani, cu handicap sever, în condiţiile în care cântărea doar 14 kilograme, a fost lăsat nesupravegheat în casă de către tatăl său, care a plecat să strângă recipiente din plastic de pe malul râului Bistriţa pentru a le vinde ulterior. Rămas singur, tânărul s-a dus la sobă şi a băgat mâna înăuntru, moment în care puloverul sintetic cu care era îmbrăcat a luat foc, ceea ce i-a fost fatal.

Anchetatorii susţin că tânărul de 20 de ani trebuia supravegheat tot timpul, în condiţiile în care părinţii primeau indemnizaţie de însoţitor permanent de la primărie pentru fiul lor, în sumă de aproape 1.000 de lei, de altfel singura sursă de venit sigură pentru familie.

Cele mai citite

Turcia respinge poziția lui Donald Trump legat de Siria: Nu este o preluare a puterii de către Ankara

Turcia a respins miercuri afirmaţiile preşedintelui ales al SUA Donald Trump, care a numit victoria rebelilor în Siria drept o "preluare de putere neprietenoasă"...

Elena Lasconi deranjată profund de candidatura lui Nicușor Dan la prezidențiale: E așa o vrăjeală asta cu independenții

Anunțul lui Nicușor Dan despre intenția de a candida la prezidențiale nu a fost fair-play, spune liderul USR, Elena Lasconi. „Nu a fost fair play....

Dan Șucu și-ar dori o colaborare între Genoa și Rapid București

Dan Şucu, noul acţionar majoritar al clubului italian de fotbal Genoa CFC, a declarat, miercuri, că doreşte o colaborare de succes între gruparea din...
Ultima oră
Pe aceeași temă