Compania de teatru Giuvlipen ne invită pe 23 și 24 februarie la Macaz Bar Teatru Coop., la premiera spectacolului “Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa?”, în regia lui Mihai Lukacs.
Spectacolul urmăreşte povestea unei fete rome de 17 ani din Harghita, care este găsită spânzurată în şura casei părinteşti. Povestea Szomnei nu poate fi descifrată nici de către cei din comunitate, nici de oamenii legii, deşi fiecare are o explicaţie despre moartea fetei. De ce acest gest de la o fată care, în ochii tuturor, părea fericită? Mai mult de atât, Szomna era foarte religioasă, gestul său contrazicând credinţele care au ghidat-o, până în acest punct, pe parcursul vieţii. A lăsat un mesaj pe perete înainte să moară. Care este semnificaţia acestuia? Declaraţiile celor care au cunoscut-o par toate adevărate dar se contrazic între ele, rămânându-ne numai cuvintele primului martor: "nu pricep”. Toată lumea pledează "nevinovat", deşi toţi trăiesc cu sentimentul vinovăţiei.
Mesajul Szomnei Grancsa
Inspiraţi din povestirile lui Ryunosuke Akutagawa (În Crâng şi Roshomon) şi de informaţiile care au apărut în presă despre acest caz de sinucidere, Giuvlipen construieşte pas cu pas povestea celei care a fost Szomna Grancsa într-un spectacol care foloseşte ”efectul Rashomon” pentru a descrie circumstanţele în care acelaşi eveniment dă naştere unor intepretări contradictorii din partea celor care au cunoscut-o.
" Într-o perioada de protest politic am lucrat la un spectacol despre cea mai radicală formă a sa: sinuciderea-protest. Szomna Grancsa a lăsat un mesaj, a plănuit momentul, cauza ei a fost una colectivă şi a dat peste cap o lume întreagă prin tacticile pe care le avea la îndemână pentru un efect maxim. Protestul ei pentru accesul la educaţie al absolut tuturor, mai ales al celor mai săraci sau al celor respinşi pentru identitatea lor percepută social în termeni negativi, a fost un ultimatum: Szomna nu a fost dispusă să negocieze. Ea a plătit costurile pentru un bun public, de care pot beneficia doar ceilalţi. Sinuciderea ei a fost o limită supremă, ştiind că nu va obţine nici un beneficiu personal prin protestul ei.
Feminism în limba romani
Această citire a gestului său este doar o interpretare, o altă mărturie ca a celorlalte personaje din spectacol, o interpretare adevărată şi falsă, înflorată şi cu o agendă personală.”, spune Mihai Lukacs, regizor.
Giuvlipen (feminism în limba Romani) este un grup de teatru feminist cu şi despre femei rome, care şi-a propus să contribuie la consolidarea statutului femeilor rome în comunităţile în care acestea trăiesc. Creează spectacole de teatru inspirate din vieţile femeilor rome în care arată dificultăţile cu care acestea se confruntă atunci când se împart între comunităţi tradiţionale patriarhale şi comunitatea românească dominantă. Din distribuție fac parte Liana Ceterchi, Mihaela Drăgan și Ziţa Moldovan.
Macaz Bar Teatru Coop, 23 și 24 februarie.