Mijlocul iernii nu este, de obicei, momentul oportun pentru declanşarea unor ample mişcări de stradă, aşa cum sunt cele din aceste zile. Un sociolog şi un lider de sindicat explică de ce sunt preferate alte momente ale anului şi care este motivul care i-a scos acum pe oameni în stradă.
Protestele din aceste zile nu sunt ceva obişnuit pentru ianuarie, o lună în care de obicei oamenii îşi revin după sărbători, se întorc la muncă şi fac un plan de bătaie pentru anul care urmează. În afara de mineriada din 1999, în ceilalţi ani de după Revoluţie, în ianuarie au mai fost câteva mişcări de protest, dar destul de mici ca amploare şi fără consecinţe demne de reţinut.
„Ianuarie nu e o luna tradiţională a protestelor, abia prin februarie-martie se adună, în general, frustrările şi problemele populaţiei. De sărbători, oamenii îşi fac provizii, taie porcul, apoi trece atmosfera de sărbătoare, se termină proviziile şi se acutizează nemulţumirile. Anul acesta însă factorul declanşator a fost Traian Băsescu, iar oamenii au simţit că s-a umplut paharul”, explică sociologul Alfred Bulai.
El consideră că vremea este un context şi nu un factor declanşator al protestelor. În general, sunt evitate perioadele în care vremea este foarte rece sau caniculară pentru că scade rezistenţa organismului.
„Cele mai multe mitinguri au loc primăvara şi toamna oriunde în lume, nu numai la noi. Toamna se întoarce lumea din concediu, se adună costuri, apar nevoi legate de aprovizionare, iar primăvara încă nu s-au ieftenit alimentele. Dar ce contează cel mai mult este factorul politic şi cel social, dacă se întâmplă ceva de impact”, este de părere Bulai.
Aceeaşi opinie o are şi Bogdan Hossu, liderul de sindicat de la Cartel Alfa, care spune că mişcări ample de protest au mai fost doar în ianuarie 2004, când s-a pus problema acordului cu FMI, iar reprezentanţii Fondului au cerut modificarea Codului Muncii, ceea ce a dus la mişcări de protest în întreaga ţară.
„Nu pot spune că există o regulă în privinţa perioadei în care au loc mişcările de protest, depinde de problematica pusă, dar de obicei în decembrie şi ianuarie este vacanţă parlamentară şi nu apar legi care să dea motive de nemulţumire. Până la sfărşitul lui ianuarie, este în general o perioadă calmă”, spune Hossu.
El a mai precizat că mitingurile sunt programate de obicei în perioadele când este frumos afară pentru a se strânge cât mai multă lume, dar există şi mişcări care au loc pe ploaie puternică sau viscol. „Motivul care a declanşat protestele de acum este umplerea paharului şi modul în care preşedintele s-a comportat cu un expert, Arafat, care nu este interesat de politică sau afaceri”, a declarat Hossu.
Se pregătesc cadrele militare
Pentru luna aceasta, mai mulţi organizatori au anunţat proteste, după cele care deja au avut loc la Piaţa Universităţii. Mâine, PNL va organiza un miting la care vor veni şi liberali din teritoriu, iar PSD nu s-a decis încă dacă va participa sau nu.
Săptămâna viitoare, vine rândul cadrelor militare disponibilizate să-şi exprime nemulţumirile. Organizatorii spun că vor scoate în stradă peste 10.000 de persoane pe 24 ianuarie, iar între 23 şi 31 ianuarie vor fi pichete de protest vizavi de Cotroceni. Şi sindicaliştii din Poliţie se pregătesc de manifestări, dacă nu vor ajunge la o înţelegere cu ministrul pe problemele legate de drepturile salariale şi condiţiile de muncă.
13 ani de la mineriada de iarnă
Una dintre puţinele mişcări de protest de amploare care a avut loc în ianuarie a fost cea din 1999, când aproape 15.000 de mineri de la Compania Naţională a Huilei din Valea Jiului au cerut mărirea salariilor şi renunţarea la programul de închidere a minelor nerentabile.
Ortacii au ameninţat că vin la Bucureşti dacă nu li se face dreptate, dar guvernul nu a cedat. După mai multe runde de negocieri, pe 14 ianuarie 1999, peste 1.000 de mineri au trecut de barajul înălţat de jandarmi în Defileul Jiului, ameninţând că nu se vor opri decât în Capitală.
A doua zi, greva minerilor a fost declarată ilegală în instanţă, iar pe 18 ianuarie, Miron Cozma a decis începerea „Marşului spre Bucureşti”. Jandarmii au amplasat pe şoseaua spre Târgu Jiu baraje succesive din stabilopozi de beton, iar pe poduri, camioane grele cu roţile scoase, însă minerii au depăşit obstacolele.
Ministrul de Interne, Gavril Dejeu, a demisionat pe 19 ianuarie, iar Miron Cozma, liderul minerilor a decis continuarea marşului spre Bucureşti. La Costeşti, au avut loc confruntări violente între jandarmi şi forţele de ordine. Pe 22 ianuarie, premierul Radu Vasile a acceptat dialogul cu minerii, iar a doua zi a fost încheiată „Pacea de la Cozia” şi minerii s-au întors acasă după ce Guvernul le-a promis că nu va mai închide minele Dâlja şi Bărbăteni.
…şi 22 de ani de la marele miting anti-FSN
Una dintre cele mai mari demonstraţii care au avut loc la scurt timp de la Revoluţie a fost cea de pe 28 ianuarie 1990, când opoziţia a ieşit să protesteze împotriva Frontului Salvării Naţionale care preluase puterea.
Peste 100.000 de oameni s-au strâns în Piaţa Victoriei pentru a atrage atenţia asupra faptul că membrii FSN nu au respectat promisiunile iniţiale şi au decis transformarea Frontului în partid politic. După ce o parte dintre manifestanţi au atacat sediul Guvernului, au sosit minerii pentru a restabili ordinea, ceea ce s-a mai întâmplat şi după aceea, la celebrele mineriade.
