11.7 C
București
duminică, 3 noiembrie 2024
AcasăSpecialUn român şi soţia lui norvegiană, DESPĂRŢIŢI de copiii lor. Reacţia MAE

Un român şi soţia lui norvegiană, DESPĂRŢIŢI de copiii lor. Reacţia MAE

Un inginer IT român, Marius Bodnariu, şi soţia lui, Ruth, o asistentă medicală norvegiană, ar fi fost despărţiţi abuziv de cei cinci copii ai lor, de Barnevernet, serviciul norvegian de protecţie a copilului. Cazul lor a generat proteste la Ambasada Norvegiei din România, iar Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a informat, printr-un comunicat, că a întreprins demersuri relevante pe lângă oficiali din MAE şi Parlamentul Norvegiei.

Presupusele motive ale despărţirii – corecţii fizice şi îndoctrinare religioasă

Copiii, dintre care cel mai mic are doar câteva luni, au fost luaţi de la părinţi de Barnevernet, în noiembrie, după ce cele două fete, cele mai mari din familie, ar fi spus că primesc corecţii fizice de la părinţi. De asemenea, părinţii ar fi suspectaţi de îndoctrinarea religioasă a copiilor, potrivit Mediafax.

Copiii au fost plasaţi în trei familii-surogat, iar de curând a fost deschisă procedura adopţiei internaţionale pentru ei, potrivit reprezentanţilor familiei.

Susţinători ai familiei Budnariu, pe Facebook şi în stradă

La protestul de sâmbătă, din faţa Ambasadei Norvegiei, au fost prezente peste 300 de persoane, apropiaţi ai familiei, susţinători, precum şi fratele lui Marius Bodnariu, Daniel. Acţiunea, ca şi alte comunicări ale familiei, a fost făcută publică pe pagina de Facebook "Norway Return the children to Bodnariu Family" (Norvegia, dă înapoi copiii familiei Bodnariu).

"Am deschis această pagină pentru a ne uni împreună în post, rugăciune şi alte acţiuni pentru fratele nostru, Marius Bodnariu, şi soţia lui, Ruth Johanne Bodnariu. Copiii lor au fost luaţi de către protecţia copilului luni, noiembrie 16. Marius a fost arestat de către poliţie şi după o zi a fost eliberat pentru că nu era violent. Copiii au fost luaţi pe motiv de "îndoctrinare religioasă". Rugaţi-vă pentru această familie greu încercată!", se arată pe pagina de Facebook citată.

Deschideţi galeria foto de mai sus pentru a vedea imagini cu familia Bodnariu şi fotografii de la protest. 

Oamenii au venit la protest cu bannere cu mesajele: "Children belong at family" (Locul copiilor este la familie), "Norway, do not separate Bodnariu family" (Norvegia, nu separa familia Bodnariu), "Stop the Barnevernet" (Opriţi Barnevernet), "Norway, give us back the children you stole!" (Norvegia, dă-ne înapoi copiii pe care i-ai furat), "Romania loves her children. Free the Bodnariu!" (România îşi iubeşte copiii. Eliberaţi-i pe cei din familia Bodnariu), "Why are you silent Europe? Norway is kindapping your children" (Europa, de ce taci? Norvegia îţi răpeşte copiii) şi au spus "Tatăl nostru" în faţa ambasadei.

Daniel Bodnariu a povestit că pe 16 noiembrie, după ce le-au luat pe fete de la şcoală, reprezentanţii Protecţiei Copilului au mers acasă la soţii Bodnariu, i-au luat şi pe cei doi băieţi, mai mici, iar pe părinţi i-au supus unui interogatoriu în urma cărora ar fi stabilit că nu sunt periculoşi.

"S-au purtat cu ei de parcă ar fi fost nişte criminali. Pe 17 noiembrie aşteptau copiii acasă, că aşa li s-a spus. Seara au venit patru poliţişti să ia bebeluşul de trei luni. Este un drept fundamental al mamei de a nu fi despărţită de bebeluşul pe care îl alăptează", a spus Daniel Bodnariu, precizând că acum părinţii îşi pot vedea copiii de două ori pe săptămână câte două ore, însă pe băieţi numai mamei îi este permis să îi vadă.

Printre protestatari, un profesor la Facultatea de Asistenţă Socială s-a declarat "revoltat" şi a spus că a venit să îşi exprime solidaritatea cu familia.

Procedură de adopţie internaţională deschisă înainte de finalizarea unei anchete sociale  

El a mai precizat că părinţilor li se va face anchetă socială în februarie, dar între timp au fost anunţaţi că se deschide procedura de adopţie internaţională pentru copii. Copiii au fost deja plasaţi în trei familii din două oraşe.

"Nu înţelegem de ce a fost necesar să se folosească aceste măsuri extreme. Vrem să rămânem alături de ei până când acest caz se va rezolva. Cerem explicaţii privind aceste decizii care încalcă chiar şi legile lor", a mai spus Bodnariu..

Un avocat prezent la protest la arătat, la rândul său, că în România mai întâi se face anchetă socială şi psihosocială pentru a se determina dacă un copil a fost abuzat şi apoi este luat de la părinţi. El a mai spus că soţilor Bodnariu le-au fost luaţi copiii fără explicaţie şi că Marius Bodnariu a fost reţinut fără a avea un avocat.

"Sperăm că acest abuz nu este sprijinit de statul norvegian. Credem că modul în care copiii cresc în familie trebuie să continue. Copiii vor creşte cu traume emoţionale şi spirituale. Nu credem că doar violenţa fizică afectează copiii, ci mai ales cea emoţională", a spus un alt protestatar.

Un prieten de familie a arătat, la rândul său, că Marius şi Ruth au trăit o vreme în România, iar apoi s-au mutat în Norvegia.

"Viaţa de acolo e una prosperă, dar acolo există, ca în orice alt popor, anumite legi. Organizaţia Barnevernet abuzează de legi şi iau copiii din familiile lor. Şi alte familii de români trăiesc cu teamă şi spun că au impresia că copiii lor sunt urmăriţi la şcoală. (…) Orice părinte se luptă să fie alături de cei dragi. Nu ne luaţi acest drept. Rugăm autorităţile norvegiene să ia măsuri pentru ca ei sa revină. Îi rugăm pe preşedintele Iohannis şi pe premierul Cioloş să facă tot ce pot pentru a reuni familia", a mai spus bărbatul.

Poziţia MAE, asistenţă cu respectarea cadrului legislativ norvegian

Printr-un comunicat, Ministerul Afacerilor Externe a transmis că monitorizează situaţia familiei Bodnariu, prin intermediul Ambasadei României la Oslo, care este pregătită în continuare să ofere asistență consulară necesară, în limitele competențelor legale și cu respectarea cadrului legislativ norvegian, care cuprinde dispoziții și norme procedurale specifice, diferite de legea română, în ceea ce privește domeniul protecției drepturilor copilului

„În acest sens, misiunea diplomatică română la Oslo s-a aflat în contact permanent cu familia în cauză pentru acordarea de sprijin și asistență consulară”, se arată în comunicat.

De asemenea, MAE a transmis că familia Bodnariu a angajat pe cont propriu un avocat specializat în soluţionarea unor astfel de cazuri, care îi reprezintă în cadrul procedurilor judiciare aflate pe rolul instanțelor locale competente, având ca obiect exercitarea autorității părintești asupra celor cinci copii.

"În România, Ministerul Afacerilor Externe a informat Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie despre acest caz şi a organizat consultări interinstituţionale pentru evaluarea posibilităţilor de sprijin şi intervenţie la nivel bilateral. Având în vedere solicitarea expresă a familiei în cauză de a se evita mediatizarea detaliilor cazului, MAE nu este în măsură să ofere informații suplimentare", se mai arată în comunicatul ministerului.

Cele mai citite

Moşii de toamnă. Tradiţii şi superstiţii care conectează prezentul cu trecutul

De Moșii de Toamnă, oamenii se îngrijesc de mormintele celor dragi, aduc flori și organizează mese comemorative Sâmbătă, 2 noiembrie 2024, creștinii ortodocși din România...

Politico: Uită de alegerile din SUA – audierile comisarilor UE sunt adevăratul eveniment global

La Washington este panică pentru că americanii vor fi lipiți de site-ul Parlamentului European, în loc să-și voteze președintele Surse declară pentru Politico faptul că...

Pregătiți hainele groase! Vremea se schimbă brusc de duminică

La începutul săptămânii viitoare, valorice termice vor creşte ușor şi se vor situa, în general, în limitele perioadei Sâmbătă încă ne vom mai bucura de...
Ultima oră
Pe aceeași temă