7.3 C
București
miercuri, 8 ianuarie 2025
AcasăSpecialUn preşedinte mormon la Casa Albă?

Un preşedinte mormon la Casa Albă?

Vă este probabil cunoscut serialul produs de HBO, „Big Love” (Dragoste mare), care aduce în prim-plan o familie mormonă. Poate aţi auzit şi de saga „Twilight” (Amurg) a scriitoarei americane şi mormone Stephenie Meyer.

Americanii îi au pe omul de radio Glenn Beck, mormon şi el, şi musicalurile de pe Broadway, „The Book of Mormon” şi ” Avenue Q”.

Deşi există această popularizare a religiei în spaţiul social, oamenii obişnuiţi nu sunt prea încântaţi când vine vorba de adepţii mormonismului în politică. În prezent, în Congresul Statelor Unite, sunt 15 mormoni. Dintre ei, numai patru au fost dispuşi să vorbească despre credinţa lor, iar aceştia proveneau din state preponderent mormone, arată revista americană Newsweek.

Mitt Romney este fost guvernator de Massachuttes şi, în urmă cu câteva zile, şi-a lansat candidatura pentru preşedinţie. Politicianul a trecut prin multe încercări înainte să obţină sprijinul republicanilor, mai ales din cauza religiei lui: este mormon. Romney a mai candidat şi în 2008. Acum, fostul guvernator va candida împotriva vărului său, la rândul lui, mormon, Jon Huntsman Jr.

Ca idee, şi Senatul este condus tot de un mormon: Harry Reid.

Se împacă religia cu viaţa politică?

Candidaţii la preşedinţie sunt evazivi când vine vorba de religia lor. Către sfârşitul lui 2007, Romney a ţinut un discurs în Texas, într-o comunitate majoritar evanghelistă, încercând să minimalizeze trăsăturile credinţei mormone. „Deşi este important să recunoaştem diferenţele dintre religiile din America, totuşi, împărtăşim un set comun de valori morale”. De atunci, Romney a evitat subiectul religiei în discursurile politice.

Pe de altă parte, Huntsman a declarat pentru revista Newsweek că „chestiunile religioase nu contează” şi că Biserica lui Iisus Hristos a Sfinţilor din urmă (The Church of Jesus Christ of Latter-Day Saints) nu are monopol asupra vieţii lui spirituale. El a spus că a fost crescut ca mormom, însă soţia lui este anglicană, iar copiiii lor au mers la o şcoală catolică.

Deşi sunt voci care susţin că atitudinea celor doi candidaţi- de a lăsa religia deoparte- este benefică, alţi politicieni abia aşteaptă să o exploateze. Însă temerile alegătorilor vizavi de mormoni nu se risipesc dacă politicienii le ignoră, iar Romney şi Huntsman ar putea pierde mult dacă nu înlătură prejudecăţile şi nu arată progresele din interiorul bisericii lor, notează Newsweek.

De altfel, un sondaj de opinie efectuat recent printre americani arată că mai puţin de o pătrime din respondenţi ar vota un mormon.

Un exemplu şi mai concludent îl oferă alegerile din 2002: politicianul Matt Salmon, mormon, a pierdut alegerile pentru postul de guvernator, din cauza unei reclame difuzate atunci, care spunea că mormonii preferă poligamia. „Foarte mulţi oameni nu înţeleg în ce credem noi”, a explicat Salmon, citat de Newsweek.

De ce reuşesc mormonii

Mulţi americani cred că religia mormonă e prea ciudată pentru a o promova atât de mult. Totuşi, ei au reuşit să evolueze în societate tocmai datorită faptului că sunt foarte diferiţi, pentru că valorile în care cred sunt aplicate în toate planurile vieţii lor, scrie Newsweek.

Fiecare credincios trebuie să doneze o zecime din venituri bisericii. Astfel, Biserica mormonă are fonduri în valoare de 30 miliarde de dolari. Ea finanţează cea mai mare universitate privată din ţară, Brigham Young University, iar tinerii sunt trimişi ca misionari într-o ţară aleasă de profet, timp de doi ani. Rezultatul este că ei învaţă limbi străine şi devin mult mai deschişi faţă de alte culturi (Mitt Romney a învăţat limba franceză, iar Jon Huntsman, chineză).

Mormonii cred în progresul etern, adică în faptul că Dumnezeu a fost om şi îi putem urma exemplul pentru a deveni mai buni.

„Ştim că se vor ivi oportunităţi de a evolua şi de a-i călca pe urme tatălui nostru ceresc”, explică fostul decan al Harvard Business School, mormona Kim Clark.

Tot datorită religiei, mormonii se duc la vot. De regulă, sprijină republicanii. De exemplu, John McCain a primit 78% dintre voturi de la americanii mormoni, potrivit Newsweek.

În ceea ce priveşte viaţa socială, credincioşii participă la tot felul de activităţi în folosul comunităţii. Totuşi, se păstrează diferendele dintre mormoni şi catolici şi protestanţi, pe de altă parte, pentru că cei dintâi cred că religia lor este cea care restabileşte principiile creştinătăţii, după alterările pe care le-a suferit prin celelalte religii.

Însă politicienii mormoni ajung să se integreze în peisajul politic american sprijinind măsuri care nu sunt în acord cu credinţa lor, aşa cum constată directorul Institutului de Politică, din cadrul Universtăţii Utah, Kirk Jowers, şi el mormom practicant.

Paradoxul legat de mormoni este uşor de observat în societatea americană din zilele noastre, observă Newsweek. La televizor şi pe Internet circulă o campanie care prezintă diferiţi oameni vorbind despre ei, iar, la sfârşit, adaugă : „Şi sunt mormon”. Practic, ideea este că mormonii sunt la fel ca toţi ceilalţi americani.

Puteţi vedea aici unul din clipurile care pormovează ideea că mormonii sunt la fel ca ceilalţi americani.

Totuşi, realitatea contrazice această afirmaţie. David Neeleman, fondatorul mormon şi fost director executiv al JetBlue Airways, şi-a donat cea mai mare parte a salariului, ca să-i ajute pe angajaţii săraci.

Stephenie Meyer a făcut din seria „Twilight” un bestseller, iar personajul principal, vampirul Edward Cullen, este un model de castitate.

În plan politic, în timp ce unii reprezentanţi- cum sunt Romney şi Huntsman, preferă să lase credinţa mormonă în planul secund, alţii au ales să-şi facă din ea un scut.

Matt Salmon, care a pierdut fotoliul de guvernator din cauza unei reclame care arăta că mormonii sunt poligami, a hotărât să candideze, din nou, în 2012. „Faptul că suntem mormoni ne defineşte ca oameni, fie că este vorba de activitatea noastră politică, afacerile pe care le facem sau lucrurile de zi cu zi”, explică politicianul.

Cine sunt mormonii

Biserica Mormonă (Biserica lui Iisus Hristos a Sfinţilor din urmă) are aproximativ 15 milioane de credincioşi în întreaga lume. A fost fondată în Statele Unite, în 1830, când Joseph Smith s-a autoproclamat profet şi a spus că a fost ales de Dumnezeu ca să restaureze adevărata credinţă creştină.

Mormonii găsesc preceptele morale după care se ghidează, în „Cuvântul de înţelepciune”. Nu au voie să fumeze, să se drogheze sau să bea alcool, cafea sau ceai negru. Toţi tinerii mormoni care împlinesc 21 de ani sunt trimişi de profetul lor într-o ţară, ca misionari, timp de doi ani.

În America, trăiesc şase milioane de mormoni.

 

Cele mai citite

Angel Tîlvăr: Nu se pune problema ca armata să devină obligatorie în România

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat, marți seară, la Antena 3 CNN, că nu se pune problema ca armata să devină obligatorie în România....

Claudiu Năsui dezvăluie că unii membri USR l-ar susține pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale

Vicepreşedintele USR, Claudiu Năsui, a declarat marți, 7 ianuarie, că în interiorul partidului condus de Elena Lasconi sunt oameni care doresc ca Nicuşor Dan...

Angel Tîlvăr: Nu se pune problema ca armata să devină obligatorie în România

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat, marți seară, la Antena 3 CNN, că nu se pune problema ca armata să devină obligatorie în România....
Ultima oră
Pe aceeași temă