20.2 C
București
sâmbătă, 5 octombrie 2024
AcasăSpecial"Un pictor religios in vremuri nereligioase"

„Un pictor religios in vremuri nereligioase”

Desi nu s-ar crede, pictura lui Vladimir Zamfirescu, unul dintre cei mai mari pictori romani, a fost potrivita intr-un album, editat de Institutul Cultural Roman. Prilejul: pictorul a implinit anul acesta 70 de ani. O mare expozitie la Cluj a marcat momentul, o expozitie exceptionala, pe care v-am semnalat-o la timpul potrivit, si care va sosi si in Bucuresti, la toamna.
Albumul Vladimir Zamfirescu este o carte esentiala despre acest pictor al divinitatii, al vietii si al mortii, al sangelui si al spiritului, pentru care subiectele biblice sunt inceputuri ale unei meditatii profunde asupra existentei pamantesti si a celei de dincolo, daca stii sa te uiti la ele.
Candva, Vladimir Zamfirescu a vrut sa se faca pictor de biserici, a pictat chiar o biserica, prin Moldova, dar gustul prost al localilor a acoperit pictura cu kitsch-uri de hartie, indepartandu-l pe marele pictor de aceasta directie pentru totdeauna.
Asa cum observa Sorin Dumitrescu, in textul sau din acest album, biserica a pierdut un posibil mare pictor. In schimb, adaugam noi, pictura a castigat infinit mai mult, un pictor si un maestru care sa-i formeze pe altii, cateva generatii, din 1990 incoace. La randul sau, H.-R. Patapievici il numeste pe Vladimir Zamfirescu „un pictor religios in vremuri nereligioase”. Si, intr-adevar, multe dintre tablourile sale, reproduse integral si pe bucati sugestive, fiecare in parte si toate la un loc, au in centru povestea religiei noastre, pe Isus, pe Cain si pe Abel, pe Ioan. Pictorul penduleaza astfel intre Vechiul si Noul Testament, desenand, in adancime, religia traita, legenda si vis, suferinta si iluminare.
Tot H.-R. Patapievici descopera ca semn al preocuparii esentiale a pictorului „rana”, fanta prin care se vede, tasneste sau izvoraste pur si simplu sangele, acest lichid simbolic, spiritual si material. „In tablourile lui Vladimir Zamfirescu avem despicaturile care leaga lumea vazuta de cea nevazuta, adevarate rani ale spatiului…”, spune autorul „Omului recent”. Iar Pavel Susara il plaseaza pe Vladimir Zamfirescu „Intre epos si etos”, semnaland, ca si Sorin Dumitrescu, vecinatatea unui Domenicos Theotocopulos, celebrul El Greco. Iar Andrei Plesu crede ca „Vladimir Zamfirescu are un tragic sunet nietzschean”, conchizand, dupa alte cateva randuri: „Vladimir Zamfirescu este, cu certitudine, dintre aceia care traverseaza barbateste "celalalt taram" al picturii, sperand sa participe – prin aceasta "coborare in infern" – la eventuala ei reintemeiere”.
In paginile elegante si foarte rational alcatuite ale acestei carti, culorile lui Zamfirescu se intalnesc cu desenele sale, pana si de masini zburatoare, altele decat ceea ce vedem astazi pe ceruri. Un destin renascentist il incearca pe acest pictor care e dincolo de timp, in incercarea de a reinventa, vorba lui Andrei Plesu, pictura, dar, in plus, chiar si istoria.

Cele mai citite

Membrii Asociației „Moldova Vrea Autostradă” manifestare inedită pentru autostrada A8

Membrii Asociaţiei "Moldova Vrea Autostradă" au bătut toba, sâmbătă, pentru a atrage atenţia asupra importanţei începerii lucrărilor la autostrada A8. Reprezentaţii MVA speră ca prin...

Un număr de 17 state europene cer CE să grăbească returnarea migranților ilegali

Un număr de 17 state europene au cerut vineri Comisiei Europene reguli care să înlesnească returnarea migranţilor ilegali către ţările lor de origine, potrivit...

Trei candidaturi la prezidențiale au fost contestate la CCR. Sâmbătă se analizează sesizările

Sâmbătă este ultima zi de depunere a candidaturilor la cea mai înaltă funcție în stat. În cursa pentru Cotroceni sunt 10 candidați până acum Sâmbătă...
Ultima oră
Pe aceeași temă