3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialPartidul socialist din Spania pregăteşte o demonstraţie de forţă

Partidul socialist din Spania pregăteşte o demonstraţie de forţă

Partidul spaniol Podemos, intenționează, sâmbătă, să facă o manifestație de amploare, la Madrid, cu promisiunea că va înlătura de la putere clasa politică pe care o consideră coruptă, relatează AFP, citat de Mediafax.

Podemos vrea umple Puerta del Sol, piaţa din centrul Madridului unde s-a format mişcarea indignaţilor, cu manifestanţi veniţi din toată Spania, cu autobuzul, trenul sau cu maşina.

În cadrul marşului va fi anunţată schimbarea spre o "politică în serviciul poporului şi nu al intereselor private", a afirmat adjunctul liderului partidului, Inigo Errejon.

Cele două partide tradiţionale, care guvernează Spania alternativ de aproape 40 de ani, îşi concentrează atacurile asupra noilor veniţi, fără experienţă la putere.

Şeful Guvernului, Mariano Rajoy, le-a cerut spaniolilor să nu "joace la ruleta rusească" votând pentru un partid "care promite luna şi soarele".

Conservatorii, socialiştii şi presa denunţă programul politic vag al Podemos, simpatia liderilor săi pentru socialismul fostului preşedinte venezuelan Hugo Chavez şi neregulile sau chiar frauda fiscală care le sunt imputate unora dintre ei.

Conducerea Podemos s-a distanţat de politica lui Chavez şi a promis să dea publicităţii adeverinţele de impozit, pentru a înlătura orice suspiciuni.

Aceasta este prima dată când Podemos, devenit specialist în utilizarea noilor canale media, organizează o mare manifestaţie.

"Este un pariu riscant", a preciat Jose Ignacio Torreblanco, care tocmai a terminat o carte despre Podemos. Chiar dacă au evitat să avanseze un număr al participanţilor, "ei îşi asumă riscul de a organiza o demonstraţie de stradă care va fi poate sub aşteptări". Dar ei vor să înlăture impresia că nu există decât la televizor şi pe reţelele de socializare şi "este adevărat că a manifesta împreună demonstrează că sunt reali şi nu virtuali", a adăugat acesta.

Programul vag al Podemos nu este o slăbiciune. "Alegătorii nu citesc programele politice de 400 de pagini", a spus Jose Ignacio Torreblanco. 

El este de părere că o strategie reuşită este să se prezinte ca forţa tinereţii în faţa partidelor vechi rămase fără idei.

"În 1982, Partidul Socialist spaniol a obţinut o majoritate extraordinară cu sloganul «Pentru schimbare»", aminteşte expertul.

Partidul spaniol, Podemos, se numără printre susținătorii noului premier grec, Alexis Tsipras.

"Speranţa soseşte (…). A început numărătoarea inversă", a afirmat liderul noii formaţiuni, Pablo Iglesias.

Formațiunea provenită din "mişcarea indignaţilor", care a mobilizat o mulţime de oameni în Spania împotriva austerităţii, încă din 15 mai  2011, a ajuns pe primele locuri în sondaje. Ea depăşeşte Partidul Socialist (PSOE), aflat în opoziţie, iar uneori şi Partidul Popular aflat la putere.

În pofida unei redresări a economiei, şomajul afectează în continuare peste 23 la sută din populaţia activă şi majoritatea spaniolilor trăiesc mai rău decât înainte de criză. Podemos denunţă "o minoritate coruptă care a comis cel mai mare jaf din istoria recentă a Spaniei".

În mai, Podemos va participa la alegerile regionale. 

Pablo Iglesias, un fost profesor de ştiinţe politice în vârstă de 36 de ani, vrea să câştige alegerile legislative de la sfârşitul anului.

Cele mai citite

Mircea Geoană se retrage din politică: Cred că trebuie să îţi pui ghetele în cui, într-un anumit moment

Geoană a subliniat că votul exprimat reflectă o "furie" împotriva sistemului actual de partide Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Mircea Geoană, a reacționat duminică seară...

Rezultate fără precedent în istoria prezidențialelor din România

Independentul Călin Georgescu dă peste cap sondajele și campaniile tradiționale, surclasând toate partidele După numărarea a 95% din secțiile de votare, rezultatul este unul pe...

Călin Georgescu, surpriza primului tur, a alergat sub radar

Creșterea spectaculoasă din sondaje din ultimele săptămâni a fost consolidată, în ciuda controverselor legate de campania sa pe rețelele sociale Călin Georgescu, unul dintre cei...
Ultima oră
Pe aceeași temă