7 C
București
joi, 9 ianuarie 2025
AcasăSpecialUn pacient a facut 374 de analize intr-o singura luna

Un pacient a facut 374 de analize intr-o singura luna

Inspectorii CJAS Iasi au descoperit ca unui pacient internat la Spitalul "Sf. Spiridon" i s-au facut, in cursul lunii martie, nu mai putin de 374 de analize medicale.

Pe locul doi in acest top s-a situat un alt pacient, caruia i-au fost facute in cursul lunii aprilie 309 analize. "Parca nu ne vine sa credem ca acest lucru este posibil. Daca si-ar fi petrecut cate o luna intreaga in spital, ceea ce este putin probabil, cei doi pacienti ar fi trebuit sa faca peste 10 analize pe zi. Prin urmare, am instiintat conducerea spitalului de aceste nereguli", a precizat dr. Iulian serban, directorul CJAS. O alta neregula gasita la acelasi spital se refera la reactivii pentru analize. Astfel, un recipient care contine 600 de mililitri de reactiv pentru glicemie, achizitionat prin licitatie publica, costa 101,3 de lei. Reactivul folosit la "Sf. Spiridon" se achizitioneaza cu 2.700 de lei. "Aparatul cu care se face analiza glicemiei a fost luat in contract de comodat de la o anume firma. In contractul respectiv se stipula ca spitalul nu are voie sa foloseasca pentru respectivul aparat decat o anume marca de reactiv. Tocmai de aceea pretul este atat de mare. Managerul de acolo face demersuri sa scape de acel aparat, insa acest lucru nu este posibil pana nu are un altul. A fost deschisa o licitatie in acest sens, insa de cinci luni de zile este blocata in urma unor contestatii", a mai spus dr. Iulian serban. Statisticile intocmite de Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate Iasi arata ca in aceasta luna consumul de medicamente compensate si gratuite va atinge cote-record. De la inceputul lui iunie si pana ieri, medicii de familie din judet au prescris deja peste 80.000 de retete de acest tip.

Cele mai citite

Kurzii din Siria s-au înțeles cu noua putere de la Damasc pentru a menține unitatea țării

Liderul forțelor kurde siriene care au stabilit o administrație autonomă în nord-estul țării a declarat miercuri pentru AFP că a convenit cu noua putere...

Cultura și istoria Malaeziei: cele mai importante situri istorice și tradiții locale

Malaezia este o destinație care te poartă printr-o călătorie fascinantă în timp, un loc unde trecutul se întâlnește cu prezentul într-o armonie uimitoare....

Ghidul complet al simbolurilor de pe etichetele detergenților profesionali

Detergenții profesionali sunt esențiali în activitățile de curățenie din diverse domenii, de la spitale și unități de alimentație publică, până la hoteluri și...
Ultima oră
Pe aceeași temă