Un nou soft le va face viaţa mai uşoară împătimiţilor cumpărăturilor de pe internet, potrivit dailymail.co.uk.
Diferenţa între lucrurile cumpărate de pe internet şi cele care ajung la cumpărător este uneori atât de mare încât acest tip de shopping devine foarte dificil. De foarte multe ori mărimea sau calitatea produselor nu sunt cele dorite de client, iar când vine vorba de de schimbatul acestora totul poate deveni un adevărat coşmar.
Experţii de la compania Upcload au gasit o soluţie pentru această problemă. Au creat un croitor virtual, care transformă experienţa cumpărăturilor online într-una satisfăcătoare şi rapidă.
O aplicaţie a fost concepută pentru a scana organismul uman în doar trei minute, cu ajutorul unei camere web. Datele obţinute sunt procesate astfel încât persoana respectivă să primească oferte care să-i satisfacă nevoile şi să uşureze procesul de căutare al articolelor vestimentare potrivite.
„Cu ajutorul acestei tehnologii putem sugera oamenilor să poarte anumite lucruri la care ei poate nu s-au gândit niciodată înainte. Programul se foloseşte de forma trupului pentru a sugera oamenilor idei originale”, a declarat Asaf Moses, directorul executiv al companiei Upcload.
Toate recomandările vor ţine seama de mărimea, forma şi vârsta celui care doreşte să facă shopping online. De asemenea, programul ţine cont şi de materialul din care sunt confecţionate produsele recomandate, precum şi consistenţa acestuia.