3.4 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăSpecialUn nou record al nivelului scăzut al Dunării în timpul iernii

Un nou record al nivelului scăzut al Dunării în timpul iernii

Lipsa precipitațiilor din ultimele luni are ca rezultat un nivel scăzut al apelor Dunării, cu mult sub cotele care se înregistrează în această perioadă a anului. Ieri, cota înregistrată în Portul Galaţi era de 95 cm, cu 36 de centimetri sub cota din 2012, de 131 cm, care a fost și cota minimă record înregistrată la Galați în timpul iernii în ultimii 19 ani. Și în ultimii ani nivelul Dunării a scăzut din cauza lipsei precipitațiilor, dar scăderea din această perioadă este mai severă. 

Potrivit estimărilor Administrației Fluviale a Dunării de Jos (AFDJ) Galați, este posibilă o creștere a cotei din Portul Galați cu 2 cm în 24 de ore, dar asta nu schimbă cu nimic situația, în condițiile în care cotele sunt staționare pe întreg tronsonul Dunării maritime. În Portul Brăila, la Isaccea și în Portul Tulcea, nivelul fluviului nici nu crește, nici nu scade. În amonte, pe Dunărea fluvială, nu sunt indicii de creștere a nivelului apelor. La Hârșova cota este staționară, iar la Cernavodă e estimată o creștere cu 4 centimetri în 24 de ore. La Cernavodă și Călărași, zone în care astă vară erau adâncimi de 1,2-1,4 metri, acum sunt, potrivit datelor AFDJ, cote negative: minus 58 cm la Cernavodă și minus 20 cm la Călărași. Efectele precipitațiilor din ultimele zile se văd în amonte de Zimnicea, până la Baziaș, pe acest tronson al Dunării fluviale nivelurile fiind în creștere de la 16 cm la 87 cm (la Gruia). Cotele sunt negative și în zona intrării în țară, la Orșova (minus 25), Drencova (minus 4 cm), Moldova Veche (minus 12 cm) și Baziaș (minus 2 cm).

În Serbia, la Belgrad, nivelul Dunării este aproape staționar, crescând doar cu 4 cm în 24 de ore. În Ungaria și Slovacia, alternează sectoare pe care cotele sunt în creștere cu sectoare pe care nivelurile scad. Cam aceeași situație este și în Germania și Austria. Pe cursul german al Dunării este înregistrată o „viitură“, cu creșteri ale nivelurilor de până la 60 de centimetri, dar, dată fiind lățimea redusă a albiei fluviului în acea zonă, influența este nesemnificativă pentru eventuala creștere a nivelurilor de sectorul românesc al Dunării.

Debitul, la jumătate față de media multianuală

Nivelul scăzut al debitelor și nivelurilor apelor Dunării în această perioadă este confirmat și de hidrologi. Potrivit datelor Institutului Național de Hidrologie și Gospodărirea Apelor (INHGA), în ultimele două zile debitul la intrarea în ţară, la Baziaș, a fost staţionar, având valoarea de 3.000 mc/s, sub media multianuală a lunii ianuarie, care este de 4.950 mc/s. Așadar, debitul înregistrat la acest moment  reprezintă 60% din valoarea medie multianuală a lunii ianuarie. Totuși, prognoza INHGA este optimistă, hidrologii estimând că până pe 20 ianuarie debitul la intrarea în ţară – secţiunea Baziaş –  va fi în creştere până la valoarea de 7.400 mc/s. În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în creştere. În Portul Galați este prognozată în următoarea săptămână o creștere a debitului Dunării de la 3.160 mc/s la 4.900 mc/s pe 20 ianuarie, nivelul urmând să crească la 207 cm, peste cota minimă record.   

SIGURANŢĂ

Nu sunt probleme în navigație

Nivelurile scăzute ale apelor Dunării nu le creează probleme navigatorilor. Potrivit directorului general al AFDJ Galați, Valerică Anghel, administrația fluvială a adaptat semnalizarea la situația de pe fluviu și navigația se desfășoară fără probleme: „Deocamdată nu sunt probleme în ceea ce privește navigația. Am mai redus puțin semnalizarea, am mai îngustat puțin șenalul navigabil în anumite zone, dar nu sunt probleme, se navighează. Pe zona româno-bulgară ar mai fi unele probleme, pe partea asigurată de bulgari. Pe Dunărea maritimă sunt asigurate adâncimile, se navighează bine“, ne-a declarat directorul AFDJ. Potrivit acestuia, sunt pregătite și navele care ar trebui să intervină în condițiile în care vremea ar intra într-o răcire severă și pe Dunăre ar apărea sloiurile: „Sloiurile nu au apărut, dar suntem pregătiți. Nava Perseus a fost andocată la Constanța și până pe 20 ianuarie va reveni la Galați. Suntem pregătiți pentru a asigura navigația în condiții de iarnă“, a mai precizat Valerică Anghel. Debitul înregistrat la acest moment  reprezintă 60% din valoarea medie multianuală a lunii ianuarie.

Cele mai citite

O nouă manifestație de protest în Georgia. Se cere anularea scrutinului parlamentar

Mii de manifestanţi au denunţat din nou la Tbilisi, marţi seara, victoria controversată a partidului aflat la putere în alegerile legislative din octombrie în...

Ilie Bolojan confirmă că a vorbit cu Mircea Geoană și Elena Lasconi. Ce s-a stabilit în privința retragerii

Ilie Bolojan, candidat din partea PNL pentru funcţia de senator şi politicianul nominalizat de trei candidaţi la preşedinţie pentru funcţia de prim-ministru, afirmă că...

Târg de Turism: Sejururi de la 193 de lei și vacanțe la preț redus pentru 2025

Târgul de Turism din București, organizat între 21-24 noiembrie, vine cu oferte atractive pentru 2025 Sejururile pe litoral încep de la 193 lei pentru 5...
Ultima oră
Pe aceeași temă