Liberalul Justin Trudeau a fost învestit, joi, în funcția de premier al Canadei. Politicianul, în vârstă de 43 de ani și-a prezentat Cabinetul format din 30 de miniștrii, dintre care jumătate sunt femei. Mai mult, tot Cabinetul lui Trudeau a fost desemnat după criteriul ”competenței”.
Citește și: Canada: Liberalul Justin Trudeau, învestit premier
Cabinetul lui Trudeau:
- Ministrul Sănătăţii – un doctor
- Ministrul Transporturilor – un astronaut
- Ministrul Apărării – un veteran de război sikh
- Ministrul Tineretului – are sub 45 de ani
- Ministrul Agriculturii – un fost fermier
- Ministrul Finanţelor – un om de afaceri
- Ministrul Justiţiei – un procuror
- Ministrul Sporturilor şi Persoanelor cu dizabilităţi – un campion paralimpic
- Ministrul Pescuitului şi al Pazei de Coastă – un etnic inuit
De asemenea, cel puțin un ministru este musulman, doi sunt atei, una dintre ministre suferă de cancer la sân, iar unul dintre miniștrii este orb. Totodată, un alt ministru este într-un scaun cu rotile, iar un altul este homosexual.
Printre membrii cabinetului de la Ottawa se mai află un ministru născut în Afganistan, care a fugit de talibani în 1996, o amerindiană la Justiţie şi doi reprezentanţi al comunităţii sikh, unul numit ministru al apărării iar, altul, un fost şofer de autobuz, ministru al infrastructurii.
Întrebat de ce a insistat ca, Cabinetul său să fie format jumătate din bărbați și jumătate din femei, Justin Trudeau a răspuns simplu ”pentru că este anul 2015”.
Justin Trudeau este fiul fostului premier Pierre Trudeau, care ocupat fotoliul de prim-ministru al Canadei între 1980 şi 1984. El este şi primul fiu de premier care ajunge în fruntea guvernului de la Ottawa. La fel ca şi tatăl său, în urmă cu 35 de ani, Justin Trudeau a depus jurământul de credinţă faţă de regina Elisabeta a II-a:
Chiar în prima sa conferinţă de presă, Justin Trudeau a anunţat că avioanele de luptă canadiene nu vor mai participa la misiunile din Irak împotriva Statului Islamic.