Lansări de carte, activități pentru copii, spectacole, piese de teatru și concerte au loc în cadrul celei de-a XII-a ediții a Salonului Internațional de Carte „Bookfest“, care s-a deschis ieri la Romexpo.
La ceremonia de deschidere au fost prezenți ambasadorul Suediei (ţara invitată de onoare la Bookfest 2017), Anneli Lindhal Kenny, şi ambasadorul Israelului (ţara invitată de onoare la Bookfest 2016), Tamar Samash, precum și cel al Statelor Unite ale Americii, Hans Klemm. Scriitorii din SUA vor fi invitaţii de onoare ai ediției Bookfest din 2018. Târgul de carte se desfășoară, pentru a doua oară consecutiv, sub Înaltul Patronaj al președintelui României.
În cadrul Bookfest, care se va desfășura până duminică în pavilioanele C1, C2, C4 și C5 de la Romexpo, își vor lansa cărți, printre alții, scriitorii Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu și Mircea -Cărtărescu, Gabriela Adameșteanu, Lucian Dan -Teodorovici, Florin Iaru, Nicolae Breban, Radu Paraschivescu, Nicolae Manolescu, Cornel Ungureanu, Mircea Mihăieș – potrivit Agerpres.
De asemenea, în cele cinci zile ale Salonului, unii dintre cei mai cunoscuți și apreciați ziariști își vor prezenta propriile cărți la Bookfest. Realizatorul emisiunii „Starea Nației“, Dragoș Pătraru, va lansa cartea „Unde nu-i cap, vai de popoare!“, apărută la Editura Litera. Ramona Ursu revine în atenția publicului cu o carte consacrată protestelor din luna februarie din România, intitulată „Noaptea, ca hoții“, apărută la Editura Humanitas. Emilia Șercan, cunoscută pentru anchetele referitoare la plagiatele de care au fost acuzați unii dintre cei mai importanți lideri politici din România, va lansa volumul „Fabrica de doctorate sau Cum se surpă fundamentele unei nații“, apărut tot la Editura Humanitas.
Surprize pentru copii
Procurorul general Augustin Lazăr și-a lansat ieri volumul „Conflictul de interese. Teorie și jurisprudență. Studii de drept comparat“, ed. a II-a, revăzută și adăugită“, apărut la Editura Universul Juridic. Fostul vicepremier Vasile Dâncu va fi, la rândul său, protagonistul lansării celui mai recent volum, „Politically incorrect. Scenarii pentru o Românie posibilă“, publicat de Editura Școala Ardeleană.
Copiii vor fi răsfățații ediției 2017 a Bookfest, editurile participante pregătindu-le o sumedenie de surprize, concursuri, ateliere științifice, desene pe asfalt sau piese de teatru. În fiecare zi, chiar de la ora 10.00, micuții vor avea câte o activitate la care să participe, de la construcții cu figurine LEGO, desene pe asfalt și jocuri de rol, până la ateliere de știință și chiar minirecitaluri de pian. Invitatul de onoare al actualei ediții a salonului de carte, Suedia, are standul în Pavilionul C4, participarea acestui stat la târg desfășurându-se sub motto-ul „Sweden: Creating Stories“.