Șapte persoane din Republica Moldova au fost rănite, miercuri seară, în urma unui accident produs pe DN 17, în localitatea suceveană Poiana Stampei, după ce microbuzul în care se aflau s-a răsturnat, informează Mediafax.
Şoferul microbuzului care s-a răsturnat, miercuri seară, pe DN 17, în localitatea suceveană Poiana Stampei, a murit. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava, Alin Găleată, a declarat că şoferul microbuzului a fost descarcerat de un echipaj al Detaşamentului din Vatra Dornei şi s-a încercat resuscitarea acestuia, însă fără niciun rezultat, fiind declarat decedat.
Trei dintre cei șapte pasageri răniți sunt stabilizaţi în ambulanţe, fiindu-le acordat primul ajutor. La locul accidentului s-au deplasat trei ambulanţe din Bistriţa Năsăud, trei ambulanţe din Vatra Dornei şi un echipaj SMURD din Câmpulung Moldovenesc.
Găleată a precizat că urmează să se stabilească dacă persoanele rănite necesită să fie transportate la spital.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Suceava, Ionuţ Epureanu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că miercuri, în jurul orei 18.30, un microbuz înmatriculat în Franţa s-a răsturnat pe DN 17, în zona localităţii sucevene Poiana Stampei.
În urma accidentului, şapte pasageri din microbuz au fost răniți ușor, iar şoferul a rămas încarcerat, intervenindu-se pentru scoaterea lui din autovehicul.
Epureanu a precizat că accidentul s-a produs din cauza ploii şi a vitezei neadaptate într-o curbă.
Primele informaţii furnizate de Poliţie arătau că pasagerii din microbuz sunt din Republica Moldova, însă după identificarea acestora s-a stabilit că aceștia sunt de fapt din Cernăuţi, Ucraina.