Un microbuz care transporta mai mulți pelerini la o mănăstire din apropierea Bârladului s-a răsturnat, iar în urma incidentului, trei persoane au fost transportate la spital. Șoferul și ceilalți pasageri nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Vaslui, accidentul a avut loc pe DJ 243 Pogana – Bârlad, după ce şoferul microbuzului, un bărbat de 48 de ani, a pierdut controlul volanului, pe un sector de drum în pantă, din cauza vitezei, şoseau fiind acoperită cu apă. Microbuzul a derapat şi a ieşit de pe şosea, răsturnându-se pe câmpul din apropierea drumului.
”În urma accidentului, trei persoane aflate în autovehicul au fost rănite, fiind preluate de ambulanţe şi transportate la Spitalul de Urgenţă Bârlad. Celelalte patru persoane aflate în maşină nu au dorit să fie transportate la unitatea medicală”, a declarat, vineri, pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Alina Tonică.