11 C
București
joi, 23 ianuarie 2025
AcasăSpecialUn meci nebun: FC Vaslui - CFR Cluj 5-3

Un meci nebun: FC Vaslui – CFR Cluj 5-3

Formaţia FC Vaslui a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 5-3 (2-0), echipa CFR Cluj, într-un meci din etapa a XI-a a Ligii I, potrivit Mediafax.

Golurile învingătorilor au fost marcate de Sânmărtean ’26, Adailton ’35, ’58 şi Burdujan ’63, ’87. Pentru CFR Cluj au înscris De Zerbi ’59, Bastos ’89 şi Emil Dică ’90.

1-0: Atac al FC Vaslui pe partea dreaptă, Burdujan şutează în dreapta portarului Nuno Claro, care respinge în colţul careului de 6 metri, de unde Sânmărtean reia în plasă de la aproximativ 7 metri.

2-0: Incursiune personală a lui Adailton, după mai multe driblinguri şutează de la marginea careului de la 16 metri lateral stânga în colţul lung, sub transversală, mingea intrând în poartă după ce loveşte şi bara.

3-0: Incursiune pe partea stângă a lui Adailton, care şutează în plasă din interiorul careului de la aproximativ 14 metri, la colţul scurt.

3-1: Clujenii reiau rapid de la mijlocul terenului, mingea ajunge la De Zerbi, care şutează de la aproximativ 12 metri pe mijlocul porţii.

4-1: Clujenii execută o lovitură liberă, mingea îl loveşte pe Burdujan, care pleacă pe cont propriu pe contraatac. După ce parcurge aproximativ 50 de metri, înscrie în stânga portarului Nuno Claro.

5-1: Corner de pe partea stângă în mijlocul careului de 16 metri, portarul Nuno Claro respinge în faţă iar Burdujan reuşeşte să înscrie în stânga portarului.

5-2: Bastos înscrie pentru CFR Cluj, cu o reluare cu capul de pe linia careului de 6 metri, după o centrare de pe partea dreaptă.

5-3: Emil Dică înscrie cu un şut de la aproximativ 30 de metri, stabilind scorul final.

FC Vaslui: 1. Kuciak – 20. Milanov, 3. Papp, 28. Cânu, 17. Bălace – 84. Burdujan, 4. Gencev, 80. Wesley, 18. L. Sânmărtean (11. Milisavljevic ’74) – 14. Adailton (30. R. Costin ’79), 25. Bello (9. Pouga ’85). Antrenor: Viorel Hizo.

CFR Cluj: 1. Nuno Claro – 4. Panin, 20. Cadu, 15. Alcantara, 24. Rada – 7. E. Dică, 8. Kivuvu (22. Hora ’46), 18. Peralta, 19. Culio – 10. De Zerbi (16. Bastos ’76), 9. Traore (32. Bjelanovic ’85). Antrenor: Sorin Cârţu.

Cartonaşe galbene: Bălace ’23, Sânmărtean ’44, Wesley ’61, Burdujan ’64 / Cadu ’44, E. Dică ’63, Culio ’80

Arbitri: Robert Dumitru (central) – Iulian Radu, Vasile Marinescu (asistenţi) – Georgian Ionescu (rezervă).

Observatori: Nicolae Grigorescu, Adrian Ionescu.

La meci au asistat aproximativ 4.000 de spectatori, între care şi 20 de suporteri clujeni.

Cele mai citite

MADR găzduiește târgul care aduce tradiția în farfurie

Sărbătoarea culinară din inima Capitalei începe astăzi și se încheie sâmbătă Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale organizează, în perioada 23-25 ​​ianuarie 2025, un târg dedicat...

Premierul Slovaciei acuză o tentativă de lovitură de stat: Consiliul de Securitate convocat de urgență

Premierul Slovaciei, Robert Fico, a convocat Consiliul Național de Securitate, susținând că există un plan de lovitură de stat în Slovacia. Potrivit unui raport al...

Restricții pe linia 40: Tramvaiele nu vor circula pe Calea Călărași între 27 ianuarie și 2 februarie

Modificarea este necesară pentru desfășurarea unor lucrări de redimensionare a rețelei publice de apă potabilă și canalizare pe Strada Arhiereul Calist, la intersecția cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă