0.7 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialUn incendiu de vegetaţie a izbucnit în Delta Dunãrii

Un incendiu de vegetaţie a izbucnit în Delta Dunãrii

Un incendiu a izbucnit într-o zonã izolatã din Delta Dunãrii, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Flãcãrile se manifestă de aproape 24 de ore, iar pompierii nu pot interveni întrucât locul respectiv este foarte greu accesibil, relatează Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţã (ISU) Tulcea, incendiul a fost anunţat vineri, în jurul orei 22.00, iar la faţa locului s-a deplasat un echipaj format din cinci pompieri militari pentru a supraveghea zona.

„În zona respectivã, o arie mlãştinoasã, izolatã, nu se poate interveni cu mijloacele din dotare, iar intervenţia pompierilor militaril este practic imposibilã”, a declarat purtãtorul de cuvânt al ISU Tulcea, Daniela Rotaru, care a precizat cã situaţia este monitorizatã permanent de pompieri, dar şi de Serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţã al Primãriei Sfântu Gheorghe.

„Zona respectivã este înconjuratã de ape, astfel cã focul nu are cum sã se extindã. În acest moment arde pe o suprafaţã de aproximativ trei kilometri pãtraţi, însã sperãm ca pânã spre miezul nopţii focul sã fie stins”, a mai spus Daniela Rotaru.

Pânã în prezent nu se cunosc cauzele izbucnirii focului.

Cele mai citite

Călin Georgescu, surpriza primului tur, a alergat sub radar

Creșterea spectaculoasă din sondaje din ultimele săptămâni a fost consolidată, în ciuda controverselor legate de campania sa pe rețelele sociale Călin Georgescu, unul dintre cei...

Referendumul din București: Peste 60% răspunsuri „Da” la toate cele trei întrebări

Rezultatele parțiale ale referendumului organizat duminică în Capitală arată o susținere majoritară pentru cele trei propuneri supuse votului. Conform datelor anunțate de Autoritatea Electorală Permanentă...

Politico: Uimitor la alegerile din România: un candidat neașteptat de extremă dreapta crește în votul prezidențial

Ultranaționalistul Călin Georgescu vine de nicăieri pentru a conduce în primul tur pe premierul de centru-stânga Marcel Ciolacu și liberala Elena Lasconi Ultranaționalistul român Călin...
Ultima oră
Pe aceeași temă