Venit pe marile ecrane româneşti la numai 11 zile de la premiera americană, acest nou film despre un subiect străvechi – sfârşitul lumii – este mult mai reuşit decât „2012“, dar suficient de deprimant, până spre final.
Aluziile, voite sau nu, la lipsurile de altădată, cu care ne-am confruntat şi noi, sunt tulburătoare.
Un salvator posibil în ale reconstrucţiei este ales să fie Denzel Washington, care e tratat ca un fel de bătrân înţelept, deşi în realitate nu are decât 55 de ani. El este printre puţinii supravieţuitori ai unei catastrofe, se presupune nucleare, care se petrecuse cu 30 de ani mai înainte, acum continuând să bântuie printr-o Americă distrusă, în dorinţa de a ajunge, fireşte, în Vest, aşa cum visam şi noi, şi unii încă mai visează. Sărăcia este lucie, printre puţinele cărţi care au supravieţuit se numără „Codul lui Da Vinci“ (?!), iar bibliile au fost puse pe foc, ceea ce aminteşte de prigoana de după instalarea comunismului. Aluziile, voite sau nu, la lipsurile de altădată, cu care ne-am confruntat şi noi, sunt tulburătoare. Cei care au mai rămas se bucură când mai dau de un şampon sau de o bucăţică de săpun…
Regizorii de origine afroamericană, cu o mamă armeancă din Teheran, fraţii gemeni născuţi de 1 aprilie 1972, Albert şi Allen, au decis, pe bună dreptate, să filmeze totul în culori sumbre, tonuri de sepia, care să dea o senzaţie claustrofobică şi de lipsă de aer, în acelaşi timp. Fără a mai pune la socoteală faptul că se induce, subliminal, o sete de apă care ar trebui să-i bucure pe cei care ţin Candy-barurile de prin malluri şi unde preţiosul lichid e mai mult decât exorbitant. Realizatorii au experienţă în privinţa filmelor stranii şi incomode, semnând, în 2001, „Din Iad – Jack Spintecătorul“/„From Hell“, un thriller horror, cu Johnny Depp şi Heather Graham. În cel de faţă nu lipsesc canibalii, care fără să vrei te duc la bancurile aferente, cât să nu te sperie prea tare, dar să se vadă în ce hal am ajuns.
E şi plin de analfabeţi (nu poţi să nu te gândeşti la genialul film „Cititorul“, însă) şi de indivizi periculoşi, un fel de dictatori, chiar dacă teoretic nu mai există ierarhii politice. Cel mai rău dintre toţi este interpretat de un actor la care se apelează adesea când e nevoie de o bestie: Gary Oldman. El are o bandă care îl ascultă orbeşte şi este în căutarea unei cărţi prin care speră să stăpânească ce a mai rămas din lume, folosind-o ca pe o armă. Totul funcţionează în această nouă societate pe bază de troc, deşi e puţin credibil că a mai rămas ceva de dat la schimb după trei decenii. La mare preţ rămâne Johnny Cash şi un citat din concertul său ţinut la închisoarea Folton (probabil în ideea de a vedea sau revedea „Walk the Line“, povestea cântăreţului). Autorii par şi adepţi ai vegetarienilor pentru că, dacă mănânci prea multă carne (fireşte, de om, pentru că în afară de ei n-au mai rămas decât ceva şobolani şi o pisică bine păzită – patrupede furnizate de o agenţie specială căreia i se mulţumeşte pe genericul final), încep să-ţi tremure mâinile.
Nu se mai ştie ce e aia un televizor, devine un fel de obiect antic, doar pentru cunoscători, şi transformat oricum într-o simplă mobilă. Personajele feminine sunt foarte sexy şi mereu în pericol, abuzate în continuare de bărbaţi. Jennifer Beals este nevăzătoare, are o fiică pe care o cheamă Solara (Mila Kunis) şi în urma apocalipsei mulţi au rămas fără lumina ochilor (şi pe asta am văzut-o într-un film, „Blindness“/„Alb orbitor“, ce-i drept, jalnic). Cuplul de bătrânei, aparent primitori, care te invită la un ceai ca după aceea să te transforme într-o cină, a fost încredinţat lui Frances de la Tour şi mai ales lui Sir Michael Gambon, doi britanici get-beget. „Inginerul“ care încarcă baterii este Tom Waits, care în „Dr. Parnassus“ e însuşi Necuratul, cu care unii au naivitatea să facă pact. Ar mai fi doar de adăugat că în America, în topuri, vine imediat după „Avatar“ şi asta spune multe.
Cartea lui Eli
Dramă, SUA, 2010, 1h 58min.
The Book of Eli
Regia: Albert și Allen Hughes. Cu: Denzel
Washington, Gary Oldman, Mila Kunis, Ray Stevenson, Jennifer Beals, Sir Michael Gambon.
București (Hollywood Multiplex, Cinema Pro, Movieplex, The Light Cinema, Starplex, Cinema City Cotroceni), Cluj (Odeon Cineplex, Cinema Republica), Timișoara (Cinema City), Pitești (Cinema City).