17.4 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialUn fenomen spectaculos: fierbe Dunărea!

Un fenomen spectaculos: fierbe Dunărea!

În rada Portului Galaţi putea fi observat ieri un fenomen rar întâlnit, „fierberea Dunării”, de pe suprafaţa apei ridicându-se nori de aburi. Fenomenul se produce din cauza apariţiei bruşte a unei diferenţe mari între temperatura apei şi cea a aerului atmosferic. Din cauza valului de frig din ultimele zile, temperatura aerului a scăzut foarte mult, ieri dimineaţă fiind înregistrată la Galaţi o temperatură de minus 17 grade Celsius.

Gerul nu a determinat însă şi o scădere pe potrivă a temperaturii apelor Dunării. Dacă toate lacurile din jurul oraşului sunt îngheţate, crusta de gheaţă de cel puţin 15-20 cm permiţând deschiderea sezonului pescuitului la copcă, apele Dunării aveau ieri, pe  întreg sectorul Cernavodă – Isaccea, o temperatură pozitivă, de 0,5 grade Celsius. Din cauza acestor diferenţe mari de temperatură între aerul îngheţat şi apa mai caldă, de pe întreaga suprafaţă a Dunării se ridicau nori de abur care dădeau senzaţia că apele fluviului fierb. Un fenomen la fel de interesant, cauzat tot de diferenţele de temperatură, este „Laptele Dunării”, care se produce uneori vara, în dimineţile zilelor caniculare. „Laptele” apare din cauză că la primele ore ale dimineţii aerul se încălzeşte mult mai repede, ajungând la temperaturi de 25-30 de grade Celsius, iar apele Dunării, mai inerte din punct de vedere termic, ajung în acelaşi interval la temperaturi de până 15-20 de grade Celsius.

Din cauza acestei diferenţe de temperatură, de pe suprafaţa fluviului se ridică o ceaţă destul de densă, care învăluie malurile. Cele două fenomene nu sunt periculoase pentru navigaţia pe Dunăre pentru că poziţiile navelor în marş sau în staţionare sunt determinate pe harta electronică, iar guvernarea navei se face cu mijloacele moderne, navigaţia prin satelit, sau cu radarul şi sonarul.  

Din cauza diferenţei de temperatură dintre aerul îngheţat la minus 17 grade Celsius şi apele Dunării, la plus 0,5 grade, de pe suprafaţa fluviului se ridică nori de aburi

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă