Care va să zică, Victor Ponta încă şi-l doreşte preşedinte pe Crin şi ar vota cu el dacă alegerile ar avea loc mâine. Fie că-i place sau nu, devine însă din ce în ce mai limpede că asemenea declaraţii de fidelitate sunt făcute mai mult de ochii lumii. Ion Iliescu obişnuia să vorbească în termeni similari despre Petre Roman, asigurându-l de tot sprijinul său chiar în timp ce se căznea să-l debarce din postul de prim-ministru în 1991.
Pare a fi doar o problemă de timp până când Ponta şi Crin o vor apuca pe căi diferite. În prezent, se comportă ca două creaturi aflate cu nu prea mult timp în urmă pe aceeaşi treaptă evoluţionară. Ponta a evoluat, ajungând în postura unui albatros capabil să traverseze oceanul, în timp ce Crin rămâne o pasăre de uscat greoaie, mai mult sau mai puţin incapabilă de zbor – un fel de pasăre Dodo a secolului 21. Speră să obţină preşedinţia făcându-se portavocea vederilor naţionaliste rudimentare ale grupului Intact şi adresându-se segmentelor de populaţie lesne manipulate de instigatoarea ofertă mediatică a Antenelor. Dar Crin ar avea stringentă nevoie un repertoriu înzecit mai diversificat pentru a avea succes − în special în astfel de vremuri nevrotice. Şi-a demonstrat obtuzitatea viziunilor în întreaga lor splendoare atunci când a găsit de cuviinţă să ticsească lista candidaţilor PNL cu personaje atât instabile, cât şi compromise politic, ale căror unică virtute pare a fi disponibilitatea de a susţine un lider gata să le tolereze la schimb comportamentul de infractori. Gestul de a aşeza blazonul liberal pe Gigi Becali a avut efecte adverse cu mult înainte de condamnarea acestuia la detenţie.
O gafă şi mai mare a fost recompensarea lui Sorin Roşca Stănescu cu un fotoliu de senator. Dacă Antonescu ar fi acceptat sfătuitori raţionali în jurul său, aceştia i-ar fi explicat că SRS este o bombă cu ceas, a cărei explozie rămâne doar o chestiune de timp. Prea mult s-a jucat de-a stârnitul controverselor cu scopul de a atrage cititori pentru ziarul său ca să mai fie capabil de schimbare şi de adoptarea unui stil mai cuminte în postura de Senator de Dâmboviţa.
Disponibilitatea de a-i furniza capital politic nelimitat lui Dan Voiculescu este un alt semn că Antonescu rămâne un suflet pierdut care rătăceşte în delir în sferele înalte ale politicii. Şi lui Voiculescu îi place să tulbure apele dar, spre deosebire de SRS, imaginea sa în Occident este oricum făcută praf de ani buni, cu mult înainte de izbucnirea crizei din 2012 − când Le Monde nu s-a sfiit să-l catalogheze drept ”Rasputin de România”.
Ponta nu trebuie să fie Mama Omida pentru a realiza că odată cocoţat în jilţul de la Cotroceni, Crin ar persista în numirea grandomanilor şi/sau aventurierilor în varii poziţii. Pentru Ponta sau oricare alt premier misiunea de asigura, în astfel de condiţii, numirea unor oameni predictibili la Curtea Constituţională, serviciile de informaţii sau în alte poziţii sensibile s-ar transforma rapid într-o muncă sisifică. Ignorat de Occident şi ca atare cu extrem de mult timp liber la dispoziţie, Antonescu ar ajunge inevitabil să uneltească împotriva locatarilor de la Palatul Victoria şi să reacţioneze cu ţâfnă resentimentară la tot felul de lezmajestăţi reale sau imaginare. Ar fi, indubitabil, o primadonă obositoare, ale cărei mofturi ar pune din nou reflectoarele pe România deşi vitrina politicii autohtone are stringentă nevoie de puţină decenţă şi predictibilitate, mai ales în condiţiile în care în spatele scenei mizeria politică şi faptele de corupţie încă se ţin lanţ. Un preşedinte pretenţios şi capricios ar pune în pericol a doua mare şansă a PSD de a obţine controlul total asupra sferei politice din România, astfel că la ora actuală o reevaluare a prezidenţiabilului de către majoritatea aripilor PSD pare de-a dreptul inevitabilă.
Ponta nu poate rupe unilateral protocolul USL, dar solicitarea sa vizând renegocierea acestuia în lumina constantelor tensiuni coaliţionare spune destule, deşi la o primă vedere poate părea relativ inofensivă. După izbucnirea scandalului SRS, PSD părea determinat să-l confrunte pe Antonescu fără menajamente pentru a-i tăia serios din elan. Poziţia iniţial intransigentă a pesediştilor în chestiunea rupturii USL s-a “ îndulcit” abia după câteva zile − aparent graţie lui Liviu Dragnea, fost frate de cruce a lui Antonescu atât în timpul crizei din 2012, cât şi în cadrul campaniei electorale pentru parlamentare.
În prezent, Gabriel Oprea munceşte de zor la o majoritate alternativă de control, dând − precum ne-a fost dat să vedem − iama în rândurile parlamentarilor PP-DD. Antonescu ştie, probabil, prea bine că scopul acestei operaţiuni este chiar marginalizarea sa. Aplauzele la scenă deschisă ale lui Ponta pentru eforturile preşedintelui în vederea obţinerii unui tratament echitabil pentru România în cadrul negocierilor vizând viitorul buget al UE este încă un semnal că Antonescu începe să devină omul trecutului. La ora actuală, unicul element de suspans după recenta criză în coaliţie rămâne numărul ofenselor pe care pseudoliberalul le va mai înghiţi până când egoul său o va lua razna definitiv şi va ieşi în trombă din USL.