2.8 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăSpecialUn chestionar pentru Romania, raspunsuri pentru Europa

Un chestionar pentru Romania, raspunsuri pentru Europa

O insolita, dar cat se poate de necesara initiativa civica a Coalitiei pentru un Parlament Curat – Alegeri Europene (APC-AE): partidele, parlamentare sau ramase pe dinafara Legislativului, sunt invitate sa completeze un chestionar in care sa isi precizeze pozitiile in problematicile europene. Raspunsurile vor fi afisate ca atare, fara comentarii, pe pagina de web dedicata de APC-AE alegerilor pentru Parlamentul European.
Coalitia a cerut ajutorul mass-media, nu doar prin simpla popularizare a initiativei, ci si prin afisarea pe propriile site-uri web a raspunsurilor partidelor. In felul acesta, raspunsurile – practic, platformele politice pentru europene – vor fi usor de consultat, dar si de confruntat cu luarile de pozitie ulterioare.
Alina Mungiu-Pippidi, presedintele Societatii Academice din Romania si membra a Coalitiei pentru un Parlament Curat – Alegeri Europene, ne-a declarat ca s-au urmarit doua obiective: "Ne-am propus ca, pentru prima oara dupa 1990, sa cunoastem cu adevarat cum se raporteaza partidele politice de la noi la dezbaterile pe teme europene, iar in al doilea rand, s-a urmarit stimularea participarii electoratului la vot, prin crearea acestui instrument de informare".
Iata cateva exemple de intrebari ale chestionarului:
"Care este pozitia generala a partidului dvs. fata de integrarea europeana a Romaniei? a. complet opusa (integrarea europeana dauneaza intereselor nationale ale Romaniei); b. mai curand opusa; c. nu avem nici o pozitie; d. integrarea aduce mai curand avantaje; e. complet pentru (integrarea este complet benefica intereselor noastre nationale)".
Raspunsul care corespunde cel mai bine pozitiei respectivului partid trebuie notat, in coloana a doua a tabelului, cu un "x". Tabelul contine si o a treia coloana, rezervata motivarii alegerii si trimiterilor la eventuale materiale mai ample pe aceasta tema, link-uri pe internet sau alte referinte.
Iata si o alta intrebare: "Care este pozitia partidului dvs. despre oportunitatea procesului de integrare la scara europeana?"
Variantele de raspuns aferente sunt adaptate intrebarii:
a. complet opus (integrarea europeana dauneaza intereselor nationale ale tarilor europene); b. mai curand opusa; c. nu avem o pozitie; d. pentru integrare in forma actuala; e. complet pentru (integrarea europeana trebuie sa continue pana la realizarea unei Europe federale). In continuarea chestionarului, se solicita lamurirea pozitiei fiecarui partid fata de adoptarea Constitutiei Europene sau fata de prerogativele Parlamentului European.
Alte intrebari se refera la piata interna (de exemplu, la necesitatea – sau dimpotriva – a intaririi puterilor UE pentru a elimina barierele din fata pietei libere), la dezbaterea privitoare la modelul social european sau la politica agricola comuna.
Initiativa Aliantei pentru un Parlament Curat – Alegeri Europene are un pronuntat rol educativ pentru politicieni si pentru alegatori deopotriva. Ea va contribui, pentru toata lumea, la limpezirea problematicii, dar si la un efort de imaginatie si de disciplina din partea formatiunilor politice romanesti.

Cele mai citite

Alertă la Spitalul Marie Curie. Zeci de ambulanțe și mașini de pompieri au fost acolo

Un incident a fost semnalat în noaptea de joi spre vineri la Spitalul Marie Curie din Capitală. Secretarul de stat Raed Arafat a precizat...

Alertă la Spitalul Marie Curie. Zeci de ambulanțe și mașini de pompieri au fost acolo

Un incident a fost semnalat în noaptea de joi spre vineri la Spitalul Marie Curie din Capitală. Secretarul de stat Raed Arafat a precizat...
Ultima oră
Pe aceeași temă