Politia a confirmat marti ca un cartel mexican de droguri s-ar afla la originea incendiului care afecteaza din 8 august parcul natural Los Padres, situat la nord de Santa Barbara (California), unde autoritatile au gasit un camp cu 30.000 de plante de marijuana, relateaza AFP consultata de NewsIn.
Autoritatile din comitetul Santa Barbara au anuntat deja ca incendiul, care a distrus peste 36.400 de hectare de vegetatie, a izbucnit probabil in urma focului de la bucatarie dintr-o plantatie ilegala de marijuana.
Politia a confirmat marti, intr-o conferinta de presa, ca plantatia apartine unui cartel de droguri mexican, tinand cot de cantitatea de marijuana cultivata si de materialul gasit la fata locului – in special furtune pentru irigare si bidoane cu fertilizatori. Autoritatile au descoperit si o pusca semiautomata, a precizat Los Angeles Times pe site-ul sau.
Cele 30.000 de plante de marijuana gasite aveau intre un metru si doi inaltime, iar cultivatorii deviasera un curs de apa pentru a le iriga, afirma cotidianul.
Potrivit politiei, persoanele insarcinate sa aiba grija de plantatie ar fi fugit inainte de sosirea pompierilor.
Campurile de marijuana sunt numeroase in parcul Los Padres. Seriful din Santa Barbara, Bill Brown, citat de Los Angeles Times, spune ca autoritatile nu ar putea supraveghea toata padurea nici macar cu o armata.
Fortele de ordine au confiscat, de la inceputul anului, peste 225.000 de plante, cu o valoare comerciala de 675 de milioane de dolari,
Potrivit Departamentului californian pentru prevenirea incendiilor (Calfire), incendiul din parcul Los Padres este controlat in prezent in proportie de 75%. Si un alt incendiu important cu care se lupta pompierii californieni, din comitatul Santa Cruz, la 560 de kilometri nord-vest de Los Angeles, este controlat in proportie de 80%.
California este afectata in mod frecvent de incendii. In anul 2007, 640.000 de locuitori au fost evacuati si 2.000 de locuinte distruse.