34.6 C
București
joi, 20 iunie 2024
AcasăSpecialUn bărbat a murit din cauza frigului, alte cinci persoane au ajuns...

Un bărbat a murit din cauza frigului, alte cinci persoane au ajuns la spital cu hipotermie

Un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost găsit mort, duminică, în locuinţa sa din localitatea Hârlău, judeţul Iaşi, primele indicii arătând că acesta ar fi decedat din cauza frigului, transmite de la Iaşi corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Iaşi, bărbatul a fost găsit mort în locuinţă de unul dintre vecini, care a sunat imediat la numărul unic de urgenţă 112 pentru a solicita intervenţia unei salvări.

La faţa locului a ajuns un echipaj al ambulanţei, însă medicii nu au făcut altceva decât să constate decesul bărbatului.

Conform sursei citate, primele indicii arată că bărbatul ar fi murit din cauza frigului. Poliţia a declanşat o anchetă în acest caz. Tot duminică, cinci persoane, cu vârste cuprinse între 30 şi 59 de ani, din Iaşi au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din municipiu cu hipotermie, două dintre acestea fiind în comă, a declarat şeful Unităţii Primiri Urgenţe a SJU Iaşi, medicul Tudor Ciuhodaru.

Cele două persoane în comă cu hipotermie sunt un om al străzii şi un bărbat găsit în scara unui bloc. Temperatura corpului celor doi era în momentul în care au fost găsiţi de 29 – 30 de grade Celsius. Celelalte trei persoane sunt în afara oricărui pericol.

Cele mai citite

CE: Pachetul de primăvară al semestrului european oferă orientări de politică pentru a spori competitivitatea și reziliența UE și pentru a menține finanțe publice...

Pachetul de primăvară al semestrului european oferă orientări de politică pentru a spori competitivitatea și reziliența UE și pentru a menține finanțe publice solide. În...

Încă două zile de caniculă. Prognoza ANM

Peste jumătate din ţară, inclusiv municipiul Bucureşti, se va afla sub avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de caniculă pe parcursul zilelor de astăzi...

A murit poetul Ioan Es. Pop, unul dintre cei mai importanți poeți români contemporani

Poetul care a pus Ieudul pe harta literară a lumii, Ioan Es. Pop, a murit la vârsta de 65 de ani. Mircea Cărtărescu l-a numit...
Ultima oră
Pe aceeași temă