Un avion de vânătoare, presupus a aparţine forţelor aeriene siriene, s-a prăbuşit în apropierea frontierei dintre Siria şi Turcia, au declarat oficiali turci, citaţi de BBC. Pilotul sirian a fost recuperat de o echipă de salvare.
Premierul turc Binali Yildirim a declarat că o operaţiune de căutare a pilotului este în curs, presupunându-se că acesta s-a catapultat.
Ahrar al-Sham, facțiune ce luptă împotriva Guvernului de la Damsc, a comunicat că avionul de vânătoare a fost doborât. Gruparea islamistă a postat pe Twitter o înregistrare în care era vizat avionul.
Purtătorul de cuvânt al grupării a fost citat de agenţia de ştiri Anadolu spunând că avionul Guvernului bombarda provincia Idlib din nordul Siriei în momentul în care a fost vizat de forţele de opoziţie. Potrivit premierului turc, aeronava, de tip MIG-23, s-a prăbuşit în apropierea oraşului Samandag, din provincia Hatay.
În momentul în care o echipă de salvare a ajuns la epava aeronavei, carlinga era goală. Binali Yildirim a afirmat că nu este clar de ce avionul s-a prăbuşit: ”Ar putea fi din cauza condiţiilor meteorologice”.
Ulterior, s-a aflat că pilotul a fost recuperat de o echipă de salvare turcă şi a fost transportat la un spital din regiunea Hatay. Potrivit agenţiei de ştiri Dogan, pilotul, al cărui avion s-a prăbuşit duminică, a fost descoperit la 40 km depărtare de epava aparatului de zbor.
Televiziunea siriană de stat a citat o sursă a Armatei ce declara că forţele aeriene au pierdut contactul cu avionul în cadrul unei misiuni în apropierea frontierei cu Turcia. Nu este încă clar dacă avionul s-a prăbuşit, a fost atacat sau au suferit o defecţiune tehnică.