5.3 C
București
marți, 5 noiembrie 2024
AcasăSpecialFOTO. Un autocar cu muncitoare sezoniere românce a fost implicat într-un accident...

FOTO. Un autocar cu muncitoare sezoniere românce a fost implicat într-un accident rutier în Germania. Precizări MAE

UPDATE 16.45: Ambasada României la Berlin are în atenţie accidentul rutier produs în cursul zilei de 23 august 2017, în regiunea Bohmte-Leckermühle, Republica Federală Germania.


Șase persoane au fost rănite, miercuri, după ce un autocar în care se aflau muncitoare sezoniere românce s-a răsturnat în landul german Saxonia Inferioară, în nord-vestul țării, informează agenția DPA și cotidianul local Neue Osnabruecker Zeitung.

Conform poliției germane, în autocar se aflau aproape în exclusivitate românce, care lucrau ca muncitoare sezoniere în agricultură.

Accidentul s-a produs în jurul orei locale 10.30, când autocarul în care se aflau aproximativ 50 de persoane a derapat și s-a răsturnat pe o șosea între Bad Essen și Schwagstorf, în apropiere de Bohmte-Leckermühle.

La locul accidentului au fost mobilizate mai multe echipaje de poliție, mașini de pompieri, 17 ambulanțe și două elicoptere. Unul din pasageri a rămas prins sub autocar, fiind necesară intervenția pompierilor pentru a fi descarcerat.

Poliția a închis complet circulația pe șoseaua B 51, urmând să o redeschidă în jurul orei locale 16.00.

În districtul Osnabrück a fost pusă la dispoziție o linie telefonică gratuită, cu numărul 0541/500300, la care se oferă informații, inclusiv în limbile română și polonă, celor care se tem că printre răniți se află și persoane apropiate.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă