Dincolo de dezbaterea politica interna care acopera, prin vacarmul sau, aproape tot, viata isi urmeaza cursul firesc. Criza economica mondiala continua, iar consecintele sale sociale sau politice abia daca au inceput sa se simta. Desi piata mondiala nu poate fi reglementata de state nationale, iar intalnirea G20 de la Pittsburg a dovedit-o, goldamanienii, asa cum sunt finantistii gen Goldon Sachs, care par sa reziste tuturor furtunilor, incearca sa innoade firul acolo unde se rupsese in septembrie 2008, o data cu falimentul Lehman Brothers. Iar "internationala" bancilor pare mai puternica, mai structurata si mai eficienta decat formula lipsita de consistenta institutionala cu care raspund statele.
Au fost crizele politice care nu doar anticipau, ci chiar anuntau criza mondiala. Dar putini au tradus semnalele. Criza Europei este un astfel de semnal. si, chiar in acest weekend, sambata, 3 octombrie, se va desfasura cel de-al doilea referendum irlandez pentru validarea Tratatului de la Lisabona. Dupa ce in 2008 irlandezii au respins tratatul – dar, spun ei, nu si Europa –, acum, constransi de efectele devastatoare ale crizei si aparent satisfacuti de cele cateva modificari superficiale care nu afecteaza cu nimic textul initial, par deschisi sa aprobe ceea ce respinsesera acum un an. Cum se mai intoarce istoria!
Deja ne-am obisnuit ca referendumurile privind tratatele europene sa fie cenzurate de natiunile mici. S-a intamplat cu Danemarca, in cazul Tratatului de la Maastricht, si tot cu Irlanda, in cazul Tratatului de la Amsterdam. Dar de ce statele mici reactioneaza astfel? Din egoism national? Din calcul politic? si, mai ales, ce fel de decizie ultima a natiunii mai este si referendumul, daca, de fiecare data cand rezultatul sau nu confirma o politica, este refacut?
Chiar si la noi, referendumul pentru modificarea Constitutiei, care s-a vrut un substitut al referendumului pentru Europa, s-a transformat intr-un fel de plebiscit pentru guvernul PSD. si era cat pe ce sa esueze. Oricum, din punct de vedere politic, a si fost un esec si a anticipat nevoia de alternanta a romanilor.
Ca sa nu mai vorbim despre asa-zisa Constitutie europeana, care a fost rapusa tot prin referendumuri. si asta, desi fusese, de departe, rezultatul celui mai democratic proces de consultare din istoria omenirii. Conventia pentru Europa, la care participasera milioane de europeni intre 2002 si 2003, discutase pe marginea "constitutiei" cum nu se mai intamplase niciodata. si cum probabil nici nu se va mai intampla curand. Poate ca, in cazul francez din 2005, referendumul a fost in mare masura un plebiscit al politicii lui Chirac. Astazi, francezii par sa regrete presedintele pe care il sanctionau atat de dur, caci Chirac este primul in sondajele de opinie cu cota de incredere de peste 70%, pe cand Sarkozy abia daca depaseste 35%. Dar dincolo de contextul realizarii sale, referendumul francez din 2005 este si intr-un alt sens elocvent – el dovedeste ca intr-un regim prezidentialist referendumul risca sa se transforme intr-un plebiscit. si astfel, vointa nationala ajunge sa functioneze dupa o geometrie variabila.
Dar cum referendumurile irlandeze, ca si cel danez de acum un deceniu si jumatate, nu au avut caracter de plebiscit, faptul ca au putut fi usor manipulate de catre minoritati active pune multe semne de intrebare. Cat de neutru este referendumul ca instrument de consultare democratica? si, mai ales, cum s-ar putea obtine o reactie rationala si constructiva – nu un simplu vot pro sau contra – intr-o atmosfera dominata de suspiciune si neincredere?
Cristian Pirvulescu, profesor de stiinte politice la SNSPA
