Romanul Matei Hoffmann, fiul marelui pictor Vincentiu Grigorescu, a fost directorul de cabinet al cancelarului german.
Matei Hoffmann, plecat in 1963 din Romania, a facut o stralucita cariera in diplomatia germana, detinand functii importante la Washington, Paris, Roma, Porto Alegre, Sarajevo. Matei Hoffmann a fost, timp de doi ani, seful biroului cancelarului Helmut Kohl, functie nediplomatica, ce i-a permis sa cunoasca politicieni de prim rang. In prezent, el este reprezentantul Germaniei la Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica. Tatal sau, Vincentiu Grigorescu (foto medalion), unul dintre cei mai importanti pictori contemporani, complet ignorat in tara, a parasit Romania in 1972 si s-a autoexilat in Italia, de unde n-a revenit niciodata. Vincentiu Grigorescu spune ca s-ar intoarce la Bucuresti doar pentru o expozitie retrospectiva, fiindca arta sa este complet necunoscuta romanilor.
Matei Hoffmann, fiul pictorului Vincentiu Grigorescu din prima casatorie, abia implinise 11 ani si era in clasa a V-a la Liceul German cand mama sa, Anca Falcoianu, s-a recasatorit cu un cetatean german si a decis sa paraseasca Romania. "Am facut parte dintr-o clasa experimentala. Eram impreuna din gradinita si trebuia sa ramanem in aceeasi formula pana la bacalaureat. Nu s-a intamplat asta din cauza regimului politic. Elevii au inceput sa plece pe rand – mai intai evreii, apoi germanii. Mai spre final, dupa ce mama s-a recasatorit cu un cetatean german, am plecat si noi din tara". Ajuns in lumea libera, Matei Hoffmann a urmat un liceu de traditie din Frankfurt. A studiat in Germania si Elvetia stiintele juridice si politice, devenind, la 27 de ani, doctor in drept.
"Va astept peste 10 ani cu o propunere de lucru din Romania"
» Romania libera: Cum a fost momentul evadarii?
» Matei Hoffmann: Am plecat in 1963, dupa ce mama s-a recasatorit. Momentul a fost foarte important. Am lasat in urma o tara comunista
intr-un hal teribil si am intrat in libertate. Eu ma trag dintr-un artist care nu era maleabil pentru mai-marii acelei vremi si o mama care provenea dintr-o familie de boieri. Aveam o origine nesanatoasa, dupa cum s-ar fi exprimat comunistii. Am plecat cu un sentiment de usurare.
» Ati intampinat dificultati?
» Desigur, au fost unele sicane. La inceput, nu am fost lasat sa plec din tara. Mi-aduc aminte perfect o scena care s-a petrecut in Piata Amzei. O femeie care era parca sefa de tribunal, foarte impunatoare, cu niste cercei imensi la urechi, statea in fata mamei mele. Urla la ea, acuzand-o ca a crescut un cosmopolit. si mama i-a spus calma: "Doamna, va multumesc, dar in cercurile noastre asta este un compliment".
» Constientizati cele ce se intamplau atunci, in plina epoca Dej?
» Aveam 11 ani. Generatia noastra era mult mai constienta, mai treaza, daca vreti, decat tineretul de azi. Probabil si pentru ca traiam niste timpuri grele. Era greu sa iti mentii calmul intr-o situatie atat de complexa. Trebuia sa mentii un echilibru interior intre realitatea privata, din casa noastra, si cea de afara, care era una mincinoasa. Traiam exilati mental intr-un sistem politic cu care nu aveam nici o legatura. Parintii mei ascultau Radio Monte Carlo, citeau carti interzise de tip samizdat. Dupa ce strainii cumparau tablouri de la tatal meu, Vincentiu, ne vizitau securistii. Eram tinuti sub observatie. Un copil isi da seama de toate astea. Tata mi-a povestit ca pe unii dintre cei care l-au parat la Securitate i-a ajutat ulterior. Tata nu poarta ranchiuna. E foarte generos. Nu stiu daca eu as putea fi la fel.
» Care a fost prima slujba pe care ati avut-o in strainatate?
» Am fost asistentul unui profesor de la Universitatea din Magburg. Apoi, m-am inscris la un concurs unde s-au prezentat 1.200 de candidati pentru 50 de locuri. Dupa ce am fost admis, am urmat timp de doi ani o scoala de diplomatie obligatorie. Prima slujba a fost la Ambasada Germaniei din SUA.
» Ati lucrat pentru Helmut Kohl?
» Am fost seful Biroului cancelarului Helmut Kohl. A fost o experienta deosebita, mai ales ca aceasta nu a fost o functie diplomatica. Am cunoscut si am vorbit cu oameni politici importanti de atunci, sefi de guvern si de stat. Am avut un sentiment deosebit sa ii pot vedea si auzi atat de aproape.
» Cum l-ati descrie?
» Despre asta as prefera sa nu vorbesc.
» Cum arata o zi din viata dumneavostra?
» Ma gasiti fie la birou, fie in diverse deplasari in interes de serviciu. Programul meu la Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica nu se sfarseste la ora 5 sau la 6, cum se intampla cu majoritatea oamenilor. Seara, ca diplomat, esti obligat sa onorezi receptii, cocktailuri, intalniri diverse.
Tinerii din Romania se vor descurca foarte bine in Occident
» Ce va place si ce nu va place atunci cand veniti in tara?
» Din pacate, nu vin foarte des. Imi place tineretul din Romania, care se dezvolta foarte frumos, este deschis si cred isi va gasi propriul drum. Multi dintre ei vor face o cariera stralucita nu doar in tara, ci si in strainatate. Despre ce nu imi place… as dori sa tac.
» Unde va vedeti peste zece ani?
» La pensie. Am 56 de ani. O sa-mi gasesc un loc unde ma voi retrage. Sigur, voi petrece si un timp in tara. Noi avem cateva procese cu statul roman pentru restituirea unor proprietati care au apartinut familiei mamei mele. Sper sa le castigam si sa avem un loc unde sa venim in tara.
» Aveti familie?
» Sunt casatorit si am doi copii. Sotia mea este doctor in medicina. Baiatul a terminat Dreptul, iar acum urmeaza doctoratul. Fata a absolvit Medicina, ca mama ei. Familia, ca pentru fiecare om cu inima, inseamna foarte mult pentru mine.
» Cum ar trebui sa sune o oferta de lucru din Romania?
» Va astept peste zece ani cu aceasta propunere. Acum nu i-as putea da curs.
REPERE
Paris, Roma, Sarajevo, Bogota, Porto Alegre
1951: se naste, la Bucuresti, Matei Grigorescu
1963: paraseste tara;
1979: devine doctor in Drept;
1982: angajat al Ambasadei Germaniei la Washington;
1985: consul la Porto Alegre, in Brazilia;
1991: Seful Biroului de presa si relatii publice al Ambasadei germane de la Paris;
1994: Seful Biroului cancelarului Helmut
Kohl (functie nediplomatica);
1996: adjunctul misiunii diplomatice a Ambasadei Germaniei la Roma;
1999: adjunctul inaltului reprezentant al ONU pentru Bosnia si Hertegovina;
2002: ambasador in Columbia;
2005: reprezentantul Germaniei la Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OECD).
"Sunt mandru de tatal meu"
"Tatal meu ar fi putut sa isi savureze linistit succesul in Romania. Vincentiu Grigorescu era cunoscut, avea un nume, dar a ales – si de asta eu sunt mandru de el – sa plece din tara fara a avea nici o asigurare. Nimeni nu i-a dat un ban, nimeni nu l-a intampinat in vreun fel cand a ajuns in Italia. El si-a cladit singur propriul drum. A fost foarte curajos. Eu ii inteleg pe toti aceia – artisti, doctori, avocati – care, dupa viata traita in comunism, au parasit tara. Multi dintre cei care au avut o posibilitate au ramas in Occident. A fost o crima comisa de comunisti atunci cand au actionat astfel incat sa asistam la o hemoragie a oamenilor inteligenti.
Am cautat si nu am gasit lucrarile tatalui meu la Muzeul de Arta Moderna din Bucuresti. I-am vazut pe colegii lui – pe care eu ii stiam din copilarie – prezenti cu diverse panze. Numai el lipsea. Mi s-a parut ca, intr-un fel, acesta este triumful comunistilor – au reusit sa faca sa dispara un artist prin ceea ce romanii numeau "damnatio memoria". Adica, disparitia totala a unei persoane din viata publica. Nu mi-a placut ca practica comunistilor de a-l elimina pe tata dintre artisti se continua in democratie.
Unul dintre cei mai importanti pictori contemporani, Vincentiu Grigorescu, este complet ignorat in tara
35 de ani de autoexil
In 1972, cand a decis sa paraseasca Romania pentru a se stabili definitiv in Italia, probabil ca Vincentiu Grigorescu, tatal lui Matei Hoffmann, nu se gandea ca il asteapta un exil atat de lung. La acea data, era apreciat in tara, primise deja o serie de premii la Moscova, Mexic, Milano, Montreal pentru pictura si lucrari grafice. De doua ori, in 1958 si 1961, i se decernase Premiul Uniunii Artistilor Plastici din Romania pentru grafica. Putea sa se bucure de beneficiile unui artist "cuminte", dar a refuzat, alegand calea exilului.
A fugit ca sa nu cada in pacat
"Eu nu am fost membru de partid, nu am fost securist, nu am dat note informative. Cand au venit unii sa ma convinga, i-am dat afara", spune artistul. La inceputul anilor ’70, pe fondul unor dispute cu reprezentanti ai regimului comunist, cere azil politic in Italia, stabilindu-se la Milano. Tablourile sale pot fi gasite in colectii unor personalitati mondiale: actorul Edward G. Robinson, celebru in Hollywoodul anilor ‘40, William Rogers, fost secretar de stat al SUA, Frank Shakespeare, reprezentantul SUA la Vatican, in pinacoteca magnatului otelului Thyssen.
In Italia a continuat sa munceasca, fapt care i-a adus aprecierea unor critici de arta renumiti: Pigeon, Dorfles sau Dragone. Poetul spaniol Rafael Alberti i-a dedicat un sonet. La fel a facut si Nichita Stanescu, in timp ce Grigorescu se afla deja departe de tara. A fost unul dintre foarte rarele semnale ca cei de acasa nu l-au uitat.
"Cand am parasit Romania comunista, am vrut sa uit tot"
» Romania libera: Cand ati decis sa plecati din tara?
» Vincentiu Grigorescu: Pana in momentul plecarii am avut cateva expozitii care s-au bucurat de mare succes. Ma aflam in Italia cand am cerut la ambasada sa mi se ofere posibilitatea de a mai ramane un timp aici. Mi s-a spus ca trebuie sa ma intorc in tara
Ca sa imi prelungesc permisul de sedere. Mi-am dat seama ca, daca ma intorc, nu ma vor mai lasa sa plec. Atunci, am cerut azil politic. Nu m-am mai intors niciodata in tara, nici macar dupa ‘89. Ar fi insemnat sa intalnesc mutrele acelora care stiam ca m-au turnat. Mi-era teama ca daca o sa ma intorc si ii voi vedea pe strada ii voi lua la palme. La mine in casa veneau mereu doi prieteni despre care stiam ca sunt turnatori. Ii invitam special ca sa vada ca pe mine nu ma interesau prostiile pe care le faceau partidul sau Ceausescu. Exista mai multe dosare, voluminoase, in care era notat tot ceea ce faceam eu.
» In ce raporturi erati cu regimul ?
» Intr-o discutie am zis ca au construit prost niste imobile. S-a aflat si m-au luat la intrebari. Ca de ce critic regimul. Le-am spus ca e o critica constructiva, nu are legatura cu politica. Aveam o nevasta, un copil si trebuia sa am grija de ei. As fi putut sa ma bucur de faptul ca sunt un pictor apreciat, sa am tot felul de beneficii ca membru al Uniunii Artistilor Plastici sau de pe urma faptului ca ii cunosteam pe unii dintre oamenii importanti ai vremii, dar nu am vrut.
» De ce ati decis sa rupeti orice legatura cu Romania?
» Cand am lasat Romania, am vrut sa uit tot. Nu am fost gentil nici macar cu cei din tara care m-au vizitat in Italia. Am vrut sa rup toate legaturile cu viata pe care o traisem. Eu si cand faceam curte unei fete, cand se termina, se termina totul. De la sotie mai aflu putine lucruri din politica, intamplari pe care ea le citeste pe Internet.
"Pretul il stabilesc in functie de client"
» V-ati descurcat greu?
» Am luat-o de la zero. Apoi, am expus in galerii cunoscute, oamenii m-au privit cu o anumita curiozitate, ca pe ceva nou. La Milano erau unii care spuneau ca am tradat, ca de ce vorbesc rau comunismul. Incercam sa le explic ce este comunismul aplicat, pe care l-am trait. Dupa ce mi-am facut o situatie, am decis sa ma retrag din viata de oras. M-am gandit sa ma mut in Franta, dar sotia a spus ca e departe. Atunci am vandut apartamentul de la Milano si m-am mutat aici.
» V-ati gandit sa va intoarceti?
» Daca cineva ma va chema sa fac o retrospectiva in Romania, m-as intoarce pentru aceasta expozitie. Dupa Revolutie nimeni nu s-a gandit la asa ceva si nu m-a invitat. Asta poate si pentru ca cei care au fost importanti inainte au schimbat doar camasa.
» Cum v-ati apucat de pictura?
» Cand s-a terminat razboiul am dat examen la arhitectura. Criticii spuneau ca am talent. Am inceput sa vand panze si am intrat la Fondul Plastic pe la 25 de ani. In primii ani, am realizat 200 de afise grafice in diverse domenii sportive, culturale. M-au dat afara de doua ori din Uniunea Artistilor Plastici spunand ca sunt formalist si reactionar. Am facut contestatie. M-au reprimit. In 1968, cu 90% din voturi, am fost numit secretar al Uniunii Artistilor Plastici.
» Ati cunoscut razboiul…
» Da. Intr-o zi, prin 1942, am iesit din casa. Ploua. Eu facusem trei ani la liceul militar. Razboiul incepuse deja si citeam prin ziare vesti de pe front. Mi-am zis: "Cum de eu stau acasa?". M-am dus si m-am inscris ca voluntar la parasutisti, impreuna cu alti doi prieteni. Am fost trimisi sa aparam Aeroportul Baneasa si am fost ranit. Mi-au scos glontele, dar pe viu, ca nu existau anestezice…
Dupa razboi, am fost arestat pentru o saptamana. Ieseam dintr-o tutungerie si am vazut un camion cu niste indivizi care manifestau impotriva americanilor sau a boierilor. Eu am zis: "Ce ridicol!". si cand am trecut pe langa camion, un individ m-a apucat de ceafa. M-a tras in camion si ne-au dus la politie pe Calea Victoriei.
» Cum arata o zi din viata dumneavoastra?
» Lucrez zilnic in atelierul meu care se afla intr-un apartament inchiriat, la 50 de metri distanta de locuinta in care stau la Castelnuovo. Traiesc din vanzarea tablourilor, iar pretul il fac dupa client. Am vandut un tabloul de dimensiuni mari cu 12.000 de euro. Dar, depinde de om. La Bucuresti, atunci cand vedeam ca cineva doreste mult un tablou, dar nu are toti banii, ii spuneam: "Uite, ma intorc si imi pui banii, in timp ce lucrez, la buzunarul de la spate".
BIOGRAFIE
Grafician, pictor, caricaturist
1923 – se naste, la Bucuresti, Vincentiu Grigorescu;
1944 – student al Facultatii de Arhitectura;
1946 – incepe sa picteze. In paralel, este grafician si caricaturist.
1950 – se casatoreste cu Anca Falcoianu, iar peste un an se naste fiul sau, Matei;
1966 – se casatoreste pentru a doua oara cu Violetta Dorgan;
1968 – participa la Haga la o expozitie in onoarea lui Van Gogh;
1969 – participa la o expozitie la Torino;
1971 – demisioneaza din postul de secretar al Uniunii Artistilor Plastici;
1972 – se stabileste la Milano;
1974 – participa la o expozitie in Bruxelles;
1980 – expozitie proprie la galeria Vismara din Milano;
1996 – expozitie proprie la Lugano;
1999 – se muta la Castelnuovo, unde continua sa picteze in stilul abstract.
"Nimeni nu poate conduce de unul singur"
"Ceausescu avea obiceiul sa invite intelectuali cu ocazia vizitelor pe care le facea in tara. Pe atunci, ii tineam locul presedintelui de la Uniunea Artistilor Plastici si am fost nevoit sa merg cu el. La masa organizata dupa acea vizita, undeva la Braila, Eugen Jebeleanu s-a ridicat si a citit o poezie, o oda facuta pe loc. La un moment dat, am batut cu pumnul in masa si am spus: «Stop!». Am zis ca nu e un gest camaraderesc ce a facut Jebeleanu pentru ca eu nu mi-am luat pensulele cu mine ca sa pot face un imn regimului. Devenind serios, le-am mai spus ca arta e abstracta si nu poate fi masurata precum recoltele sau la metru. Am incheiat discutia spunand: «Un om singur nu poate sa priceapa tot». Nu am avut de suferit pentru ca lui Ceausescu i-a placut ca am avut curajul sa vorbesc. Era un om cu minte putina, care se credea salvatorul tarii."
