5.9 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialUltimele trupe americane au părăsit Irakul, la aproape nouă ani de la...

Ultimele trupe americane au părăsit Irakul, la aproape nouă ani de la declanşarea ofensivei

Armata americană a părăsit duminică dimineaţă Irakul, la aproape nouă ani de la declanşarea ofensivei şi înlăturarea de la putere a dictatorului Saddam Hussein, lăsând această ţară bogată în petrol într-o gravă criză politică.

Ultimul convoi compus din 110 vehicule ce transportau aproximativ 500 de militari a traversat frontiera la ora 7.30 (6.30, ora României). Ultimul vehicul a trecut opt minute mai târziu, relatează Mediafax, care citează AFP.

În urmă cu opt ani şi nouă luni, forţele americane trecuseră această frontieră în sens invers, în cadrul „Operaţiunii Iraqi Freedom”, care avea să devină războiul cel mai controversat după cel din Vietnam, desfăşurat cu jumătate de secol înainte.

Armata americană, care a avut în Irak până la 170.000 de militari în punctul maxim al luptei contra insurecţiei, a abandonat 505 baze. Numai 157 de militari vor mai rămâne în această ţară, responsabili cu antrenarea forţelor irakiene, dar şi un contingent de puşcaşi marini, pentru a proteja ambasada.

Ultimul convoi a părăsit baza Imam Ali, denumită Camp Adder de americani, situată în apropiere de Nassiriya, în jurul orei 2.30 (1.30, ora României), şi a parcurs un drum de 350 de kilometri până în Kuwait.

Unii soldaţi aplaudau, vizibil uşuraţi că misiunea s-a încheiat. Alţii se întrebau cum vor reacţiona irakienii când vor descoperi că americanii au plecat.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă