12.9 C
București
joi, 24 octombrie 2024
AcasăSpecialUltimele şezători din România

Ultimele şezători din România

Ultimele şezători din România, organizate ca pe vremea bunicilor, mai au loc doar în comunităţile izolate. În Munţii Apuseni, o astfel de comunitate este Mărişelul. Este vorba de cea mai întinsă comună din Europa. Aici, tradiţiile păstrate din strămoşi au renăscut după căderea comunismului. Localnicii, care sunt urmaşii tulnicăreselor Pelaghiei Roşu, căpitaneasa lui Avram Iancu, cea care a învins armata maghiară cu un detaşament de femei, sunt efectiv îndrăgostiţi de istorie. De aceea, vestea că, de-acum înainte, vor avea loc din nou şezători, a fost primită cu entuziasm în sat. Organizatorii evenimentului au fost membrii Asociaţiei Pelaghia, o organizaţie neguvernamentală care promovează în egală măsură păstrarea tradiţiilor locului, dar şi turismul în zona Mărişelului.”Am rămas surprins de entuziasmul cu care oamenii au primit vestea organizării şezătorii. Mă aşteptam să vină 15 – 20 de persoane, dar au venit peste 50, cu toate că, sâmbătă seara, la noi în sat au fost trei evenimente. Este vorba de şezătoare, de o cupă la schi la care au participat copii din opt comune din Apuseni şi de o mare petrecere în sat, o nuntă de aur, de 50 de ani de la cununie, la care a mers şi părintele din Mărişel”, spune Viorel Pleşa, preşedintele Asociaţiei Pelaghia şi fondatorul pensiunii „Popasul Iancului”, cea care a găzduit şezătoarea.

Petrecere ca în vremurile bune

Primele au venit la şezătoare circa 25 de femei din Mărişel. Toate au venit îmbrăcate în strai popular, cu ii, cătrinţe, cojoace şi broboade. Femeile au adus cu ele caiere de lână şi de cânepă, vârtelniţe şi pânze pentru brodat. La şezătoare au adus şi merinde, adică brânză de oaie, preparată după reţete străvechi, slănină afumată, cârnăciori, ceapă roşie şi pită coaptă în cuptor. Gazdele au oferit băutură, adică pălincă, secărică şi vin. Femeile au început să toarcă lâna şi cânepa, să depene firele toarse sau să brodeze. Apoi, au început, pe măsură ce se subţiau caierele de lână, să se cinstească cu pălincă şi cu secărică. După vreo două ore, când atmosfera era bine încinsă, femeile au început „să facă vrăji”. Mai întâi, au luat nişte smocuri de câlţi, cărora le-au dat foc. Tradiţia spune că spre cine se îndreaptă câlţii incandescenţi se va mărita în acest an.

Apoi, două femei mai în vârstă şi-au rostogolit printre picioare sita pentru cernut făina, în timp ce strigau numele unor feciori din sat. Obiceiul spune că jocul cu sita arată care este iubita feciorului strigat. După aceste vrăji, femeile, plictisite, au ieşit să scuture gardul de zăpadă. Acesta a fost semnalul pentru venireaa feciorilor, însoţiţi de muzicanţi. Feciorii au venit ia fetele de la joc. După câteva dansuri, au urmat altfel de jocuri. „Puricul”, adică un fecior care călăreşte pe un scaun şi care merge să pupe fetele. Obiceiul spune că feciorul care se codeşte să „ţuce” fetele trebuie să sărute ţevile încinse ale sobei. Nu a fost cazul la Mărişel, unde şi bărbaţii şi-au făcut curaj cu pălincă, secărică şi afinată. După o repriză de distracţie, feciorii s-au retras într-o altă încăpere, ca să chefuiască în lege şi să le lase pe femei să toarcă. Însă noua repriză de muncă a durat foarte puţin, pentru că femeile au declarat un soi de grevă. Au aruncat furcile şi fuioarele claie peste grămadă în mijlocul camerei şi au plecat să danseze cu feciorii. Între două reprize de dans, invitaţii la şezătoare au servit gulaş tradiţional, dar şi sarmale, stropite cu vin adus de la câmpie. Petrecerea s-a încheiat abia după miezul nopţii.

Cele mai citite

Rapid umple peluza la derby-ul cu FCSB! Mii de bilete vândute în timp record

Peluza destinată suporterilor Rapidului este aproape sold-out pentru derby-ul cu FCSB, după ce peste 7.000 de bilete au fost cumpărate în primele 20 de...

Alina Ceușan, luată la rost de Oana Pellea. „E de la țară”, spune și Vali Petcu

Val de critici la adresa influenceriței Alina Ceușan, după ce aceasta a postat o fotografie controversată, realizată la Teatrul Odeon. În fotografia de mai jos,...

După alegerile din SUA, majorări de taxe care vor afecta economia? Cum stă România

În timp ce sistemul electoral din SUA crește incertitudinea în privința rezultatului și candidații apar suficient de apropiați în sondaje, astfel încât orice rezultat...
Ultima oră
Pe aceeași temă