Ursul panda a devenit simbolul Chinei şi al eforturilor de conservare a naturii, mai ales după ce Fondul Mondial pentru Natură l-a adoptat ca logo începând cu anul 1961. În ultimii ani, însă, el a început să simbolizeze realitatea crudă a pierderii biodiversităţii la nivel global, dar mai ales a celei din China, titrează theatlantic.com.
În prezent, habitatul natural al urşilor panda acoperă o bucăţică de munte ce se întinde peste nordul provinciei Sichuan şi peste mici porţiuni din provinciile învecinate Gansu şi Shaanxi.
Defrişările masive din China de până la sfârşitul anilor ’90 au fost principala cauză pentru dispariţia habitatului speciei. Setea Chinei pentru resursele forestiere la începutul dezvoltării moderne au ras de pe faţa pământului milioane de hectare de pădure care reprezentau habitatul natural al urşilor panda.
„În epoca preistorică şi chiar în cea istorică, urşii panda populau pădurile de pe tot teritoriul Chinei”, arată un raport al Programului Biodiversităţii EU-China. „Schimbările climatice şi presiunile venite din partea oamenilor i-au făcut să se refugieze în aceste locuri. Se poate spune că au fost puşi cu spatele la peretele reprezentat de înălţimile neospitaliere ale Platoului Tibetan”.
La sfârşitul anilor ’70, autorităţile chineze şi-au dat seama că sunt pe cale să piardă una dintre cele mai importante valori ale ţării şi au creat numeroase rezervaţii naturale pentru urşii panda. Reţeaua extinsă a rezervaţiilor, precum şi interzicerea prin lege a vânătorii de urşi panda (pedepsită în prezent prin condamnarea la moarte) au dus la încetinirea procesului de dispariţie al acestora.
Nick Middleton a declarat în cartea sa „The Global Casino” că nu toate arealele protejate au fost un succes. „Cercetările asupra celor 200000 de hectare a Rezervaţiei Naturale Woolong au arătat că habitatul panda este distrus mult mai repede înăuntrul rezervaţiei decât în afara zonelor neprotejate. Woolong a devenit victima propriului succes. Tot felul de oraşe şi aşezări au fost construite în interiorul rezervaţiei sau în împrejurimi din momentul în care rezervaţia a fost înfiinţată şi a început să atragă un mare număr de turişti… Oamenii taie şi mai mulţi copaci pentru combustibil şi tot felul de alte activităţi, distrugând principalul habitat al urşilor panda.”
„Cred că cel mai bun lucru este reprezentat de numărul mare de rezervaţii naturale pentru urşii panda care au fost înfiinţate începând din anii ’60. În prezent există 62 astfel de rezervaţii, ceea ce este uimitor”, a declarat Sarah Bexell, director la Chengdu Panda Base.
Se presupune că mai există aproximativ 1600 de urşi panda care trăiesc în sălbăticie. Înmulţirea în captivitate a fost considerată ca fiind principala soluţie pentru salvarea speciilor aflate pe cale de dispariţie, însă, după foarte mulţi ani de cercetări, eşecurile au venit pe bandă rulantă, mai ales în ceea ce priveşte reintegrarea în natură a urşilor panda.
„Până acum, rata eşecului a fost de 100%”, a declarat Bexell. „Partea bună este că s-a reuşit introducerea unui urs panda în natură. A rezistat până în perioada de împerechere, dar a fost atacat de către alţi masculi şi a murit mai târziu din cauza rănilor”.
„Provocările reintroducerii în sălbăticie a urşilor panda sunt numeroase. În primul rând, nu avem prea multe zone propice pentru existenţa vieţii sălbatice. În al doilea rând, animalele născute şi crescute în captivitate au dificultăţi în a se adapta la mediul sălbatic. În al treilea rând, există o mare îngrijorare privind răspândirea unor viruşi printre urşii sălbatici sau compromiterea imunităţii celor care ar fi eliberaţi. Nu în ultimul rând, există întotdeauna pericolul potenţial al braconajului,” a declarat Bexell.
La sfârşitul anului 2010, guvernul chinez a anunţat o nouă strategie naţională de conservare a naturii, afirmând că va fi capabil să stopeze pierderea biodiversităţii din China până în anul 2020. Este un obiectiv foarte ambiţios, însă costurile încercării de a salva natura nu pot fi niciodată prea mari. Biodiversitatea în China se află la răscruce.
