7.8 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSpecialUltima sansa a lui McCain

Ultima sansa a lui McCain

» Cei doi candidati in prezidentialele americane sustin astazi cea de-a doua dezbatere televizata, in Nashville (Tennessee), pe fondul cresterii agresivitatii campaniei electorale, cu mai putin de o luna inainte de alegeri.

Pentru republicanul John McCain, aceasta dezbatere ar putea fi una dintre ultimele sanse de a recupera terenul pierdut in sondaje. Formatul, cu intrebari din public, il avantajeaza, acest tip de dezbateri fiind caracteristica ambelor sale campanii prezidentiale. Tennessee este in mod traditional un stat conservator, care a votat pentru George W. Bush chiar si impotriva fostului sau guvernator si fiu de fost guvernator democrat Al Gore. Ca majoritatea oraselor mari americane, Nashville, capitala muzicii country, este insa divizat din punct de vedere politic.
In ultimele zile, in perioada in care John McCain a lucrat intens cu echipa de consilieri, retras la proprietatea sa din Sedona (Arizona), unul dintre cele mai frumoase locuri din lume, partenera sa de lista, guvernatoarea de Alaska, Sarah Palin, a fost "varful de lance" in atacurile impotriva democratului Barack Obama.

 

Citand un articol publicat de New York Times, Palin a evocat "camaraderia" lui Obama cu "teroristii care si-ar ataca propria tara", referire la William Ayers, care a ajutat la infiintarea unei organizatii radicale a militantilor impotriva razboiului din Vietnam, in anii ‘60, grupare implicata intr-o serie de atentate avand ca tinta Capitoliul si Pentagonul. Ayers a recunoscut implicarea in atentate, dar nu a fost condamnat pentru terorism. Obama a explicat ca l-a intalnit pe Ayers in anii ‘80, la Chicago, unde acesta devenise profesor, si ca au lucrat impreuna in proiecte privind educatia.
Comitetul National al Partidului Republican a depus si o plangere prin care a cerut Comisiei Electorale sa examineze finantarea campaniei lui Obama, aratand ca acesta a incalcat legea primind donatii din strainatate.
In replica, democratii sustin ca, prin aceste atacuri, republicanii vor sa abata atentia alegatorilor de la criza economica.

» Prognoze
Consilierii lui McCain au anuntat recent o schimbare de strategie a campaniei electorale republicane, aratand ca aceasta va fi mai agresiva in ultimele 30 de zile. Un expert de la Brookings Institution, Stephen Hess, citat de AFP, avertizeaza insa ca ingrijorarea alegatorilor legata de situatia economica este prea profunda, ceea ce nu ii ofera prea multe sanse lui McCain sa schimbe cursul alegerilor. Thomas Mann, de la acelasi institut, a declarat ca Obama nu trebuie decat sa continue pe aceeasi linie de pana acum, centrandu-si campania pe economie. Echipa republicana mai are o problema: sapte angajati ai statului Alaska au fost de acord sa depuna marturie intr-o ancheta impotriva guverantorului si candidatului republican la functia de vicepresedinte, Sarah Palin, acuzata de abuz in functie pentru ca a concediat un inalt functionar public ce a refuzat sa il dea afara pe fostul ei cumnat, de care sora sa a divortat cu probleme.

Cele mai citite

Acord istoric în industria auto: Honda, Nissan și Mitsubishi își unesc forțele

Producătorii japonezi de automobile Honda și Nissan au anunțat intenția de a fuziona, formând astfel al treilea cel mai mare producător auto din lume,...

Ange Postecoglou va aduce noi jucători în perioada de mercato

Ange Postecoglou, antrenorul echipei Tottenham Hotspur, a confirmat că echipa intenționează să fie activă în fereastra de transferuri din ianuarie pentru a întări lotul...

Horoscop 25 decembrie 2024. Atmosfera pare apăsătoare

Horoscop 25 decembrie 2024. Astăzi, atmosfera pare apăsătoare, influențând fiecare zodie într-un mod unic. Horoscop 25 decembrie 2024 România Liberă îți prezintă horoscop 25 decembrie 2024....
Ultima oră
Pe aceeași temă