5.7 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSpecialUltima mină de cărbune din Marea Britanie, închisă

Ultima mină de cărbune din Marea Britanie, închisă

Ultima mină de cărbune din Marea Britanie, de la Kellingley Colliery, Yorkshire, și-a închis porțile, vineri, şi a pus punct, astfel, unei industrii care a marcat profund istoria economică și socială a Marii Britanii, informează AFP, citată de Agerpres. 

‘Este o zi foarte tristă pentru toți cei care au legătură cu această mină dar sunt mândru să spun că am lucrat într-o manieră profesionistă și în siguranță’, a declarat directorul general al minei, Shaun McLoughlin.

Închiderea acestei mine va duce la dispariția unei surse vitale de venituri pentru zona din jur. Mulți dintre angajații minei au început să lucreze la vârsta de 15 ani și în prezent se tem că nu vor găsi de lucru în altă parte. În zonă sunt amplasate trei termocentrale, inclusiv cea de la Drax, care produce între șapte și opt procente din energia electrică din Marea Britanie. Din cele trei termocentrale, doar cea de la Drax va rămâne operațională după 2016.

Pentru Guvernul britanic exploatarea cărbunelui nu mai este rentabilă și la finele lunii noiembrie a anunțat că intenționează să oprească cele mai poluante centrale pe cărbune până în 2025. ‘Închiderea Kellingley Colliery marchează sfârșitul unei perioade incredibile în istoria noastră socială și economică’, a declarat directorul general al Coal Authority, Philip Lawrence.

În 1920, atunci când sectorul mineritului era la apogeu, minele de cărbune asigurau locuri de muncă pentru 1,2 milioane de persoane. Ulterior efectivele au scăzut în a doua jumătate a secolului XX pentru a ajunge la 4.000 de angajați în 2014, când consumul de huilă a atins minime record, pentru a fi depășit de energiile regenerabile.

Sectorul minier este recunoscut cel mai bine pentru disputa din anii 1980 dintre mineri și Guvernul conservator al premierului Margaret Thatcher, victoria acesteia din urmă în disputa cu sindicatele ducând la apariția economiei ultra-liberale a Marii Britanii de astăzi.

Cele mai citite

Wizz Air mută unele zboruri pe Aeroportul București Băneasa începând cu ianuarie 2025

Wizz Air a anunțat că, începând cu 15 ianuarie 2025, unele zboruri operate din București vor fi transferate de pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă”...

Motivele pentru care formarea guvernului s-a împotmolit. Nimeni nu a vrut Ministerul Finanțelor

Tensiunile dintre liderii partidelor proeuropene au crescut progresiv. Disputele au fost aparent pentru programul de guvernare, totul culminând cu opt condiții puse de USR,...

Ciprian Ciucu, lămuriri în plin scandal politic: Nu am spus niciodată că îmi e silă să stau la masă cu PSD

„ Eu nu am spus niciodată că îmi e silă să stau la masă cu PSD. Cu referire la expresia <a te murdări de...
Ultima oră
Pe aceeași temă