Ultima fotografie a polițistului Keith Palmer a fost făcută de o turistă americană, cu puțin timp înainte ca acesta să fie ucis în atentatul care a avut loc, miercuri după-amiază, la Palatul Wesminster, în Londra, informează BBC. Femeia a declarat că își dorește ca poza să ajungă la familia ofițerului.
Staci Martin și-a făcut o fotografie alături de ofițerul Keith Palmer cu 45 de minute înainte ca el să fie înjunghiat de Khalid Masood în fața Parlamentului Britanic.
La momentul atacului, turista din Florida se afla în vacanță. ,,Eram pentru primă dată în Londra și, când am văzut pălăria polițistului, mi-am dorit să am o poză cu el drept amintire. M-am dus la el să-i cer permisiunea, iar el a fost foarte amabil cu mine”, a declarat Staci Martin pentru ABC News.
Turista a fost norocoasă pentru că a părăsit la timp zona în care s-a produs atacul. Era în taxi când a auzit că la Westmister s-au tras focuri de armă și, imediat, a văzut venind nenumărate echipaje de salvare și un elicopter.
Staci Martin spune că se simte obligată față de familia polițistului, deoarece fotografia arată ultimele momente din viața lui. Ea consideră că poza trebuie să ajungă neapărat la rude și vrea să se asigure că acest lucru se va întâmpla.
Ea l-a recunoscut pe polițist după ce a văzut o fotografie publicată de presă, însoțită de confirmarea morții lui.
Familia ofițerului a declarat că acesta va fi păstrat în memoria colectivă drept un tată și un soț minunat. În mai puțin de 48 de ore, s-au strâns fonduri în valoare de 360.000 de lire sterline care vor fi donate familei.
De 15 ani, polițistul Keith Palmer era membu al Comandamentului pentru Protecția Diplomatică și Parlamentară. Astfel, moartea sa i-a luat pe colegi prin surprindere. Mulți alții i-au adus un ultim omagiu pe rețelele de socializare, unde l-au descris ca pe un „erou”. Alții le-au transmis gândurile bune celor din familie, lăudând sacrificiul lui Keith Palmer, care a murit dedicându-se asigurării siguranți publice. „Odihnește-te în pace, Keith Palmer. Avem cei mai buni polițiști din lume și niciun atacator nu ne va diviza. Gândurile mele merg spre familia domnului Palmer”, a scris un utilizator Twitter. O altă persoană a scris: „Polițistul Keith Palmer a fost soț, tată și un erou căzut. Odihnește-te în pace”.
Imediat după ce atacatorul l-a înjunghiat pe polițist, subsecretarul de stat din Ministerul britanic de Externe, Tobias Ellwood, a intervenit pentru a-i acorda primul ajutor. Astfel, Tobias Ellwood i-a făcut respirație gură la gură, în încercarea de a-l salva pe ofițer. Totodată, el a încercat să pună presiune pe răni, pentru a opri sângerarea.
Mai mult de atât, Elwood a rămas cu victima până când ambulanța a venit să îl preia, după care s-a întors la Ministerul de Externe. Potrivit Daily Mail, Tobias Ellwood nu este străin de ororile cauzate de terorism. Astfel, oficialul britanic și-a pierdut fratele în atentatul care a avut loc, în 2002, în Bali.
Potrivit Daily Mail, mai multe persoane doresc să semneze o petiție pentru ca ofițerul de poliție să fie decorat postum cu Medalia George, distincție care se acordă pentru fapte de curaj.