22.8 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialUltima carte, pe mâna „Fiarei"

Ultima carte, pe mâna „Fiarei”

Steaua întâlneşte astăzi, în deplasare, echipa Napoli, în ultimul meci al Grupei K din Liga Europa. Partida va fi transmisă în direct de Pro TV.

Fotbaliştii din Ghencea îşi vor juca astăzi, la Napoli, ultima şansă pentru a ajunge în primăvara europeană. Steaua, care înainte de această partidă ocupa locul secund în grupă, are nevoie de cel puţin o remiză pentru a-şi realiza obiectivul. Din păcate însă, echipa este destul de „ciopârţită” de accidentări şi suspendări. Din delegaţia stelistă care a plecat ieri spre Italia au lipsit Cristian Tănase, accidentat în ultimul meci de campionat, cu Universitatea Cluj, şi jucătorii suspendaţi pentru această partidă, Pantelis Kapetanos şi Bănel Nicoliţă. De asemenea, n-au urcat în avion nici jucătorii veniţi de la Unirea Urziceni, care nu au avut drept de joc în Liga Europa. „Mai avem şi alte probleme, dar să sperăm că Lăcătuş va găsi un 11 care să poate face faţă unei echipe ca Napoli, care e foarte în formă”, a ţinut să precizeze Helmuth Duckadam, preşedintele FC Steaua.

Steliştii, outsideri, dar optimişti

Chiar dacă a apreciat că gruparea „roş-albastră” porneşte cu şansa a doua în partida cu Napoli, Duckadam s-a declarat optimist. „E un meci normal în Liga Europa. Steaua a mai jucat în cupele europene şi nu va fi o presiune mai mare ca în alte părţi. Cred că s-a făcut prea mult tam-tam în acest sens. Este adevărat că din cauza faptului că avem mulţi jucători accidentaţi sau suspendaţi plecăm ca outsideri, iar prima şansă o are Napoli, dar noi mergem să jucăm şi avem şansa noastră”, a spus Duckadam.

Napoletanii se vor singurii italieni în Liga Europa

Preşedintele grupării Napoli, Aurelio De Laurentiis, consideră important meciul cu Steaua în condiţiile în care îşi doreşte ca formaţia sa să fie singura din Cizmă care va evolua în primăvara 2011 a Europa League. „Pentru noi este fundamental meciul cu Steaua, vrem să câştigăm. Vrem să fim singura echipă italiană din Liga Europa. Merităm acest lucru. Ar fi grav dacă se va întâmpla ceva la acest meci, fanii noştri trebuie să evite orice tip de confruntare în oraş sau în stadion. Fanilor români le spun că îşi aştept cu braţele deschise, nu suntem în război cu nimeni. Îl aştept pe preşedintele Becali la prânz”, a declarat De Laurentiis. Gigi Becali, principalul finanţator al Stelei, s-a răzgândit însă în ultimul moment şi nu a mai plecat ieri împreună cu echipa.

Atenţie la hoţii de buzunare!

Steliştii sunt pregătiţi de confruntarea decisivă de azi, de pe „San Paolo” din Napoli, conştien-ţi că aceasta e cea mai periculoasă deplasare a sezonului. Ei speră să nu existe lupte de stradă cu fanii napoletani şi vor un egal. Încă de la plecarea din ţară suporteri stelişti au fost avertizaţi de reprezentanţii jandarmeriei „să manifeste o atenţie sporită, să se deplaseze întotdeauna în grup, să nu afişeze ostentativ însemnele clubului Steaua, să fie atenţi la hoţii de buzunare, care sunt prezenţi în centrul oraşului şi obişnuiesc să se deplaseze cu scutere sau mopede, vizând turişti care au asupra lor bagaje sau obiecte de valoare (ceasuri, bijuterii)”.

Ultradefensivă roş-albastră

După ce mai bine de o săptămână a studiat zeci de DVD-uri cu jocul formaţiei napoletane din ultimele partide, Marius Lăcătuş s-a hotărât să-şi asume întreaga răspundere şi să meargă pe formula sa favorită 4-1-4-1, adică concentrare totală pe apărare. Mai mult, a hotărât să-şi folosească cei mai experimentaţi jucători: Tătăruşanu (în poartă) – Bofim, Martinovic, Geraldo, Latovlevici (defensivă) – Gardoş în centrul apărării – Szekely, Ricardo, Anghelov, care va fi înlocuit de Bicfalvi dacă nu-i va trece răceala, Surdu (linia de mijloc) – Bogdan Stancu (vârf). Deviza „Fiarei” înainte de plecarea la Napoli a fost „ultradefensivă, care să închidă toate spaţiile, şi joc pe contraatac”. „Singura soluţie e să ne închidem perfect! Să speculăm tot, să ţinem de minge, posesia să fie de partea noastră şi să scoatem maximum din fazele fixe. Să nu ne aruncăm în atac, pentru că există posibilitatea să rămânem descoperiţi, iar Napoli ne va taxa imediat”, a spus Lăcătuş.

Cele mai citite

Cum să-ți îngrijești corect ochelarii de soare

Ochelarii de soare sunt mai mult decât un moft, un accesoriu pe care îl adaugi ținutei vestimentare. Din contră, putem să-i considerăm o necesitate...

Studiu. Decesele cauzate de cancer au scăzut în SUA

Progresele științifice au ajutat la prevenirea a 4,1 milioane de decese cauzate de cancer în cei 30 de ani dintre 1991 și 2021, potrivit...

Indicele ROBOR la 3 și 6 luni stagnează, în timp ce BNR avertizează asupra riscurilor fiscale

Indicele ROBOR la 3 luni, utilizat pentru calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a rămas neschimbat la 5,55%, anunță Banca Națională a României...
Ultima oră
Pe aceeași temă