Candidatura Elenei Udrea ar putea părea, privită din afara țării, o nouă dovadă de sminteală românească sau, în cel mai bun caz, o glumă îndoielnică. Din păcate, nu este o glumă. Udrea schimbă coordonatele campaniei prezidențiale pentru că, prin candidatura ei, Traian Băsescu intră în mod cvasioficial în cursa electorală. Singura glumă în această poveste riscă să devină însă Traian Băsescu.
Elena Udrea a fost prezentată de către președinte ca un bun ministru, ca un om cu rezistență fizică și psihică, un politician pragmatic, dar mai ales loial, loialitatea fiind valoarea supremă pe care Traian Băsescu pare să o prețuiască în mod deosebit la un colaborator politic. Domnul Băsescu nu a găsit însă la doamna Udrea calități intelectuale deosebite, calități morale demne de admirație, un înalt simț al responsabilității sau chiar conștiință.
Ca alegător, este util, este chiar bine să știi că președintele țării are conștiință, că, dincolo de derapajele și slăbiciunile sale, va fi întotdeauna fidel misiunii de a apăra interesul național și va urmări consecvent împlinirea programelor și viziunii politice pentru care a fost ales. Or, doamna Udrea nu a dovedit niciodată, nici personal, nici politic, că ar avea ceva care se numește conștiință, iar în ceea ce privește discernământul moral, nici cu busola în mână nu ar fi capabilă să găsească Nordul.
Priviți numai maniera aproape mafiotă în care a fost executat Cristian Diaconescu. Cum și-au adus ei aminte abia acum că a fost printre cei 322, deși servise în funcția de consilier prezidențial și președinte al Fundației Mișcarea Populară! Din punctul de vedere al lipsei de conștiință și de orice reper moral, doamna Udrea nu are decât un singur competitor pe măsură: Victor Ponta. Amândoi sunt complet goi pe dinăuntru, intelectualmente deplorabili și moralmente abisali. Ne îndreptăm spre o confruntare între variante seducătoare ale aceluiași Nimic.
Pentru că există șanse bune ca doamna Udrea să ajungă în turul al doilea, în pofida scorului slab obținut la europarlamentare de Partidul Mișcarea Populară cu Udrea pe afiș. Ponta are mașina de strâns voturi a partidului comunist, întotdeauna eficientă, și aparatul de propagandă monstruos reprezentat de Antene, Televiziunea și Radioul publice, RTV-ul lui Ghiță și poate și alții, după cum va bătea vântul. Pare aproape imbatabil. Turul întâi va fi al său și numai constrângerile constituționale îl vor opri. Dar imbatabil părea și Năstase în 2004.
Johannis are, teoretic, un aparat de partid performant, care ar trebui să-l propulseze fără probleme în turul al doilea dar, în condițiile candidaturilor lui Udrea și Tăriceanu, unii lideri locali ai PDL vor dezerta la Udrea, iar unii lideri ai PNL vor dezerta în tabăra Tăriceanu-PSD. Mai grav, Johannis nu are la dispoziție instrumente media care să-i poarte mesajul, ceea ce este un handicap major și, chiar dacă ar avea un aparat, nu are mesaj. PNL, PDL sau ACL par să se fi concentrat asupra unor priorități greșite. A-l opri pe Ponta și PSD să obțină întreaga putere în România este o motivație puternică, dar nu suficientă. Dacă nu își va găsi vocea și mesajul, Johannis – și cu el întreaga construcție PDL-PNL – este în pericol. Ceea ce ar fi trebuit să fie o plimbare prin parc spre turul al doilea devine un joc de ruletă rusească.
Monica Macovei nu are decât propria autoritate morală și serviciul impecabil în slujba țării, o țară care, sub influența propagandei pesedisto-securiste de la Antene, a ajuns să creadă că este o trădătoare. Cumplită orbire și, poate, cea mai clară dovadă de rătăcire morală a unei națiuni. Macovei are susținători de calitate, care o ajută să aducă în discuție temele mari și importante ale țării, dar partidele „tradiționale“, de la PSD la PDL și PMP, au ridicat în jurul ei un zid care va fi greu, dacă nu imposibil de spart. Ironic, singurul candidat care are la activ reușite reale pentru România și care ar putea zdruncina sistemul din temelii este cel cu șansele cele mai mici, în condițiile în care ne aflăm, teoretic, în plină dispoziție publică antisistem.
Și aici intră în scenă Udrea. Echipa lui Ponta a umplut site-urile cu un mesaj despre Băsescu-Păpușarul și Johannis-Pinocchio. Este o minciună. În schimb, propaganda pontistă a tratat-o cu multă deferență pe Elena Udrea, cu toate că Udrea nu este altceva decât vocea de ventriloc a lui Traian Băsescu. Dacă Băsescu ar fi Jeff Dunham, Udrea ar fi „Ahmed, teroristul mort“.
Udrea va beneficia în campanie de întreaga experiență a lui Băsescu din multele campanii electorale pe care le-a purtat – iar cinismul revelat în cazul Diaconescu este o indicație bună –, va beneficia de informațiile acumulate de președinte de-a lungul anilor, pe care nu va ezita să le arunce pe piață așa cum a făcut cu bilețelul roz, va beneficia de structuri politice teritoriale acceptabile parazitate pe cele ale PDL și de o platformă media concentrată în jurul B1 TV-Evenimentul Zilei, mai mică decât cea a lui Ponta, dar agresivă și vocală. Sunt atuuri grele, care dau impresia că jocul prezidențialelor se joacă între cei care se află „în zona“ Puterii, adică între Băsescu și Ponta, iar PDL-PNL fac figură de galerie.
Din acest punct de vedere, prin candidatura lui Udrea, PSD pare să fi avut dreptate când l-a identificat pe Băsescu drept principal adversar în această campanie, ceea ce oferă discursului lui Ponta o legitimitate nesperată. Unii vorbesc despre un blat prin care candidatura lui Udrea îi asigură mandatul lui Ponta pentru motive obscure. Doamna Udrea, la sugestia aceluiași Băsescu, a ținut ieri să respingă această „teorie a conspirației“, susținând că nu va face niciodată o alianță cu un PSD condus de Victor Ponta și baroni. Dar dacă Ponta va fi câștigat președinția, câtă valoare va mai avea această promisiune?
Că Traian Băsescu a ales să își continue cariera politică este, până la un punct, de înțeles. Dar că a ales să candideze „by proxy“ este îndoielnic. Dacă și-ar fi ales un succesor politic precum Macovei sau Boc, și-ar fi salvat moștenirea. Așa, propulsând-o pe Udrea deasupra tuturor, riscă să se facă de râs. Să devină o glumă.
