2.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialUcraina va decide prin referendum aderarea la NATO

Ucraina va decide prin referendum aderarea la NATO

Preşedintele Petro Poroşenko a anunțat, luni, că aderarea Ucrainei la NATO va fi decisă prin referendum, de către toţi ucrainenii, informează Mediafax.

Criteriile aderării sunt reflectate în mare parte de Acordul de Asociere Ucraina-Uniunea Europeană (UE), a subliniat el.

Decizia adoptată la summitul NATO de la Bucureşti, potrivit căreia Ucraina va deveni membră a Alianţei, este valabilă în continuare, a declarat luni secretarul general al organizaţiei, Jens Stoltenberg, citat de RIA Novosti.

"Uşa rămâne deschisă. În timpul summitului de la Bucureşti am decis că Ucraina va fi membru (al NATO). Această decizie este valabilă în continuare dacă Ucraina îndeplineşte criteriile de aderare", a afirmat Stoltenberg, cu ocazia unei reuniuni a Adunării Parlamentare a NATO, la Haga.

La 29 august, Guvernul ucrainean a înaintat Parlamentului o lege care abrogă statutul neutru al ţării şi care prevede reluarea politicii axate pe aderarea sa la NATO.

Acordul semnat la jumătatea lui noiembrie pentru formarea coaliţiei prooccidentale în Verhovna Rada (Parlament) prevede anularea statutului neutru al ţării şi tranziţia către standardele NATO, potrivit unui document postat pe 21 noiembrie pe site-ul Partidului Samopomici, din care fac parte activişti din societatea civilă.

Parlamentarii au fost de acord să întocmească şi să adopte o nouă strategie în domeniul securităţii naţionale şi o nouă doctrină militară, care să ţină cont de noua situaţie militaro-politică. Occidentul şi Kievul acuză Moscova că-i susţine militar pe separatiştii înarmaţi din estul Ucrainei, ceea ce Rusia dezminte, furnizându-le totodată o susţinere politică şi materială. Un nou concept – "inamic potenţial" – şi criterii de definire a acestuia urmează să fie introdus în noua doctrină militară.

Partidele semnatare au fost de acord să reia "direcţia politică spre integrarea în spaţiul euro-atlantic şi aderarea la Alianţa Nord-Atlantică".

De asemenea, acordul prevede "restaurarea suveranităţii Ucrainei în Crimeea", anexată de Rusia în martie, ca una dintre sarcinile prioritare.

Problema garanţiilor neaderării Ucrainei la NATO va fi ridicată în cazul în care Kievul ia decizia să schimbe statul de ţară nealiniată militar, a declarat joi Aleksandr Lukaşevici, un purtător de cuvânt al Ministerului rus de Externe.

Cele mai citite

România deschide ușa șoferilor non-UE: străini angajați pe Uber sau Bolt, din 2025

Germania a adoptat un model similar în primăvară, permițând susținerea examenului de calificare în 8 limbi, inclusiv română, ca răspuns la criza forței de...

Facturile lui Marcel Ciolacu zboară spre necunoscut: suspiciuni majore privind autenticitatea

Facturile sunt emise de Nordis Travel SRL, însă detalii importante precum numărul, data exactă a facturilor și informațiile despre zboruri lipsesc sau au fost...

YouTube, blocat de facto în Rusia: Traficul platformei s-a prăbușit cu 80%

Experții în securitate cibernetică consideră că această strategie reprezintă o formă treptată de cenzură Autoritățile ruse au început o blocare de facto a platformei YouTube,...
Ultima oră
Pe aceeași temă