Universitatea clujeană a înfiinţat deja un Institut de Turcologie, fondat de fostul director adjunct al Institutului Cultural Român din Istanbul, Călin Felezeu.
Conducerea Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj doreşte să atragă studenţi, masteranzi şi doctoranzi din Turcia şi să dezvolte cooperări cu universităţi din Turcia. Rectorul clujean, Andrei Marga, va avea în acest zile întâlniri, la Istanbul şi la Edirne, cu rectori ai universităţilor din Turcia. În plus, el va participa la o conferinţă a rectorilor universităţilor turceşti, greceşti şi bulgăreşti. Printre altele, rectorul clujean va prezenta şi activitatea Institutului de Turcologie care a fost înfiinţat la Cluj în anul 2009. Rectorul Andrei Marga va fi însoţit de decanul Călin Felezeu, cel care a fost director adjunct al Institutului Cultural Român din Istanbul, care cunoaşte foarte bine mediul academic din Turcia, precum şi de directorul Institutului de Turcologie din Cluj, Tasim Gemil. Ei doresc să obţină, şi proiecte de cercetare ştiinţifică în parteneriat cu universităţile din Turcia.