Meciul dintre Universitatea Cluj şi CFR Cluj a fost întrerupt în minutul 27. Meciul nu se va mai relua. Cele doua echipe au parasit stadionul. Ricardo Cadu a ajuns la spital, după loviturile primite la partida „U” Cluj – CFR Cluj.
Sandu Boc, supervizorul partidei: „Meciul nu se mai reia, aşa a decis Alexandru Tudor. A zis că trebuia să elimine cîte cinci jucători de la fiecare echipă. Cazul va ajunge la Comisia de Disciplină, meciul e încheiat definitiv”.
„Nu sunt la stadion, am avut un eveniment nefericit in familie. Am vazut ca a fost, am vorbit cu cei de acolo, Cadu si-a pus mana in dreptul inimii, acolo unde era stema CFR-ului. Nu cred ca a fost chiar asa de provocator. Bornescu merita doua rosii pentru gestul ala.
Iar pe tunel la vestiare, un maseur l-a lovit brutal pe Cadu, Bornescu l-a atacat cu un scaun acolo, iar cineva de la noi l-a informat pe Tudor. A vazut si observatorul ce s-a petrecut pe tunel. Eu as fi lasat meciul sa continue, se calmau jucatorii.
E grav ce s-a intamplat si regretabil. Va fi o decizie la masa verde, eu cred ca va fi in favoarea noastra, Cadu n-a facut nimic. Nu a provocat, doar si-a dus mana la inima. Merita galben, sa zicem, nu rosu!”, a declarat Iuliu Muresan la DigiSport.
Imediat după marcarea golului, între portarul Mircea Bornescu şi Ricardo Cadu a avut un conflict, cei doi fiind cu greu stăpâniţi de ceilalţi coechipieri. Arbitrul Alexandru Tudor a decis eliminarea lui Cadu şi Bornescu, însă conflictul a continuat în drumul spre vestiare. În cele din urmă, conform imaginilor televizate, Alexandru Tudor a arătat spre vestiare, iar Ioan Andone şi-a chemat jucătorii, aceştia părăsind terenul, potrivit Mediafax.
Conform www.prosport.ro, portughezul Cadu a fost lovit din spate de o persoană îmbrăcată în treningul echipei Universitatea Cluj. De asemenea, o ambulanţă a sosit la ieşirea de la vestiare pentru a-i acorda îngrijiri lui Cadu.
Liviu Ciuca, masor la Universitatea Cluj, l-ar fi lovit pe Cadu in vestiar. U Cluj risca sa piarda meciul la masa verde cu 3-0.
Claudiu Niculescu: Tot ce s-a intamplat in seara asta este din vina lui Cadu!
„Nu pot să spun mai multe. A fost o bătaie generală, nu este normal ce se întâmplă. Alexandru Tudor a venit cu lecţia învăţată. Mi-am schimbat total părerea despre acest arbitru. A venit acest mare jucător al CFR-ului, Ricardo Cadu, de care în Portugalia nu ştia nimeni şi i-a provocacat pe suporterii noştri intenţionat. Era un nimeni în Portugalia şi vine să câştige sute de mii de euro în România. Nu se poate să faci aşa ceva. Nu mă interesează ce se va întâmpla, dacă se va relua meciul altădată sau nu. Bornescu nu trebuia să răspundă provocărilor, dar trebuie şi jucătorii mei înţeleşi. Sunt dezamăgit de ce s-a întâmplat în această seară. Alexandru Tudor a vrut să facă pe cineva campion în seara asta.” a spus Claudiu Niculescu la Digi Sport.
Meciul nu se mai reia!
Meciul a fost intrerupt in minutul 27. Jucatorii s-au batut la vestiare. Andone si-a scos echipa de pe teren.
Prosport.ro: Bornescu a vrut să-l lovească cu un scaun pe Cadu la vestiare: „Lăsaţi-mă, că-l omor”
MIN 31 Antrenorul Ioan Andone a scos echipa CFR Cluj de pe teren
MIn 30 Jucatorii U cluj au revenit pe teren.
MIN 26 Meciul s-a intrerupt. Incidente la vestiar. Jucatorii U Cluj au fugit spre vestiar
MIN 26 ROSU pentru Bornescu si Cadu
MIN 25 Imediat dupa inscrierea golului are loc un conflict dintre Bornescu si Jucatorii CFR-ului
MIN 25 GOOL CFR Cadu inscrie din penalty
MIN 24 Penalty pentru CFR Gabi Muresan a fost faultat in careu. La reluare s-a vazut ca Gabi Muresan a rata sutul si nu a fost fault.
MIN 14 Grozav deviază cu capul pentru Galamaz în 11 metri, dar Beto ajunge mai repede la balon şi reţine
MIN 11 Sut periculos a lui Hora din 8 metri. Bornescu a respins, iar Ronny a retrimis in fata portii. Arbitrul a fluierat ofsaid
MIN 9 GALBEN Galamaz
MIN 6 Centrare de pe dreapta si Grozav reia cu capul peste poarta. Arbitrul a fluierat fault in atac
A inceput partida
ECHIPELE de start
U CLUJ: Bornescu – D. Popa, Galamaz, Szukala, Mendy – Cristescu, Hoban, Marinescu – Morar, Grozav, Ad. Cristea
CFR CLUJ: Beto – Lionn, Cadu, Maftei, Camora – Mureşan, Godemeche – Sougou, Hora, Rui Pedro – Ronny
Război pe Cluj Arena
Universitatea Cluj întâlneşte astăzi, de la ora 21:30, pe Cluj Arena, formaţia CFR Cluj. CFR îşi doreşte să câştige campionatul şi nu-şi mai permite alţi paşi greşiti, iar U Cluj vrea să oprească echipa din Gruia din drumul spre un nou titlu.
Rivalitatea dintre cele doua echipe din Cluj este cunoscută, iar suporterii sunt fanatici. La derby-ul Ardealului au avut loc incidente violente de-a lungul timpului. Cel mai cunoscut incident s-a petrecut pe 7 mai 2008, înaintea meciului de campionat dintre U Cluj şi CFR Cluj. Patru huligani din galeria Universităţii Cluj l-au bătut cu sălbăticie pe jandarmul Gabriel Romulus Oşan în centrul Clujului. La meciul de diseară peste 300 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Cluj vor asigura măsurile de ordine publică, partida fiind caracterizată ca fiind cu grad ridicat de risc.
Felix Grigore, directorul executiv al lui U Cluj, a declarat ca „toată ţara va ţine cu noi în meciul cu CFR-ul” şi „Şepcile roşii” vor să oprească CFR din drumul spre un nou titlu.
„Puteam să pierdem şi cu 7-0 cu Sportul, pe noi ne interesează doar să oprim CFR-ul din drumul spre titlu. Am pus preţuri normale la meci pentru că noi nu sîntem precum cei de la CFR, nu ne batem joc de fani, îi respectăm. Am vandut pachete pentru meciurile cu Sportul şi CFR Cluj.
E adevărat că am depus o contestaţie înainte de meciul cu Sportul, dar după joc am retras-o. Sunt convins că toată ţara va ţine cu noi în meciul cu CFR-ul, toată lumea a văzut ce s-a întîmplat în ultimii ani în fotbalul românesc”, a declarat directorul executiv al lui U Cluj, Felix Grigore, la Radio GSP.
Antrenorul CFR Cluj, Ioan Andone, apreciaza ca va fi un meci dificil, dar echipa sa va învinge.
„Va fi un meci dificil, „U” Cluj are o echipă tînără pe care publicul o va împinge de la spate. „U” e o formaţie puternică, au un antrenor apropiat de jucători, sunt tari, dar noi sîntem şi mai tari”, a explicat Andone.
Echipele probabile :
Universitatea Cluj: Bornescu – Popa, Szukala, Galamaz, Mendy – Cojocnean , Păcurar, Hoban, Cristescu, Adrian Cristea – Grozav.
CFR CLUJ: Beto – Lionn, Maftei, Cadu, Camora – Sougou, Vranjes, Sare, Peralta, Hora – Kapetanos
Meciul U Cluj – CFR Cluj se va disputa marţi seara, de la ora 21:30, în direct la Digisport şi LIVETEXT pe romanialibera.ro.