4.5 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSpecialTusac si Iorgus

Tusac si Iorgus

Prins cu mata in sac in materie de diversiuni electorale, Zanfir Iorgus, actualul primar al Mangaliei, a ales, obosit fiind pesemne si de dantuiala cu Elena Udrea, sa joace rolul mortului in porumb, macar pana se mai linistesc apele… In definitiv, prea a facut-o de oaie cu fitele sale de flotant in politica pe tema candidaturii sale la un nou mandat de primar! In realitate, domnia sa a realizat ca a cam epuizat munitia propagandistica blonda cu mult inainte de startul campaniei electorale. Pe fondul de apatie mimat de Iorgus, pentru ca, in realitate, acesta stie ca il asteapta zile grele, inclusiv in Partidul Democrat, ne sunt prezentati asa-zisii contracandidati ai domniei sale. Cum domnul Zanfir Iorgus vrea un… mostenitor de incredere in situatia in care isi vede visul cu ochii in Parlament, ne-am cam dumirit care ar fi, in cazul iesirii sale din cursa, favoritii. De pe o lista publicata de un cotidian local lipseste exact adversarul sau de temut, liberalul Eugen Pricopie, care, in ciuda sondajelor interne de control, a fost ingropat de viu de vechimea in partid a lui Viorel Oleniuc, un criteriu de paie lansat de Ludovic Orban! Pana mai ieri, daca retin eu bine, primarul Mangaliei se lauda in dreapta si in stanga ca Pricopie este produsul sau politic, dumnealui erijandu-se de multa vreme intr-un fel de "tatuca" local! Dupa ce lui Eugen Pricopie i s-a trantit usa in nas de catre propriul partid, pentru ca nu are vechimea lui Oleniuc, actualul primar al Mangaliei trebuie sa-si fi scuipat in san cu naduful bostanarului care si-a salvat pepenii in ultimul minut! Cu siguranta, pesedistul Claudiu Tusac, un apropiat al familiei Iorgus, cu sau fara artificii de ziua Marianei, nu-i poate da batai de cap, pentru ca nu se face sa musti mana parinteasca! Claudiu Tusac, un prosper om de afaceri din zona, ar putea juca eventual rolul iepurelui in cursa electorala. Cat despre liderul liberalilor mangalioti, ma intorc la Viorel Oleniuc, se vede de la posta ca nu-si da singur nici o sansa! Dar, nu-i asa?, ca la licitatie, este bine sa se adune cat mai multi candidati! Sa fie! Singurul personaj de luat in seama in situatia in care liberalul Pricopie este redus la tacere, in sens politic, desigur, ramane Constantin Filimon, fost la PD, noul "cuibusor de nebunii" iorgusian, astazi, "varful de lance" al PC Constanta. La alegerile locale trecute, Constantin Filimon a fost la un pas sa-i ia fata domnului primar! Noroc cu ajutorul crestinesc al liderului de sindicat de la Daewoo! Cu alte cuvinte, la aceasta ora, cu Tusac in frunte, primarul taranisto-pesedisto-pedist, poate chiar liberal, in curand, pentru ca orice este posibil!, este inconjurat doar de cunostinte si prieteni. Acesta este si motivul pentru care conducerea judeteana a Partidului Democrat s-a culcat pe urechea sa cea surda!

Cele mai citite

Percheziții în Argeș în două cazuri de antisemitism și instigare publică

Polițiștii din Argeș au efectuat percheziții domiciliare în două cazuri distincte ce implică acuzații de antisemitism și instigare publică, conform unui comunicat oficial. În primul...

Percheziții în Argeș în două cazuri de antisemitism și instigare publică

Polițiștii din Argeș au efectuat percheziții domiciliare în două cazuri distincte ce implică acuzații de antisemitism și instigare publică, conform unui comunicat oficial. În primul...

Cum să-ți transformi bradul de Crăciun într-o operă de artă? Trei variante propuse de profesioniști

Crăciunul este momentul magic al anului în care casele se îmbracă în straie de sărbătoare, iar bradul de Crăciun este, fără îndoială, piesa centrală...
Ultima oră
Pe aceeași temă