-1.6 C
București
duminică, 19 ianuarie 2025
AcasăSpecialTurist ucrainean, căutat de salvamontiști în Masivul Piatra Craiului

Turist ucrainean, căutat de salvamontiști în Masivul Piatra Craiului

Un turist ucrainean este căutat, vineri, de salvamontiştii din Zărneşti şi Câmpulung, după ce, cu o zi în urmă, a dispărut în zona Şaua Grindului din Masivul Piatra Craiului, potrivit Agerpres.

„Bărbatul în vârstă de 30 de ani a dispărut joi dimineaţa când a ieşit din refugiul Şaua Grindului, unde a poposit peste noapte, împreună cu un grup format din cinci persoane, trei femei şi doi bărbaţi, el fiind ghidul. Cel mai probabil a ieşit pentru necesităţi fiziologice, în jurul orei cinci, şi nu s-a mai întors. Cred că a alunecat pe zăpada îngheţată. Membrii grupului au observat că nu se mai întoarce şi au sunat la Salvamont. Dacă a căzut în zona de sud-est a refugiului, este mai uşor accesibilă şi acolo intervin salvamontiştii de la Argeş. Dacă a căzut pe partea de nord-est, atunci a căzut în prăpastie, în zona ‘La lanţuri’, foarte periculoasă şi greu accesibilă. O echipă formată din trei salvamontişti din Zărneşti continuă vineri căutările în zona ‘La lanţuri’, o zonă de abrupt foarte dificilă. Deocamdată nu am niciun semnal de la colegii mei”, potrivit şefului Salvamont Zărneşti, Ioan Pivodă.

Șeful Salvamont a mai declarat că şansele ca turistul să fi supravieţuit sunt reduse, având în vedere temperaturile scăzute. 

Mai mult, el a spus că jandarmii montani au solicitat un elicopter ca să survoleze zona de creastă a Masivului Piatra Craiului, dar condiţiile atmosferice nu permit acest lucru. 

 

Cele mai citite

Un avion TAROM care urma să ajungă de la București la Tel Aviv a fost ținut la sol

Un avion, care urma să decoleze pe ruta București-Tel Aviv, a fost ținut la sol, după ce în timpul inspecției tehnice de dinaintea zborului...

Un avion TAROM care urma să ajungă de la București la Tel Aviv a fost ținut la sol

Un avion, care urma să decoleze pe ruta București-Tel Aviv, a fost ținut la sol, după ce în timpul inspecției tehnice de dinaintea zborului...
Ultima oră
Pe aceeași temă