3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSpecialTurismul în Maramureş, un mit distrus

Turismul în Maramureş, un mit distrus

Infrastructura rutieră deficitară, serviciile la standarde de calitate îndoielnice şi lipsa investiţiilor sunt principalele trei cauze care au aruncat Maramureşul în partea de jos a clasamentului naţional al destinaţiilor preferate de turişti. Odinioară prezentat ca un „magnet al turiştilor”, judeţul din nord-vest mai atrage în prezent puţini vizitatori.

Obiective multe, interes puţin

În pofida unor obiective unice, cu opt biserici de lemn incluse în patrimoniul mondial, cu staţiuni destinate sporturilor de iarnă, o staţiune balneoclimaterică, cu tradiţii străvechi, păstrate îndeosebi în partea de peste muntele Gutâi, cu mai multe fonduri de vânătoare, cu lacuri şi alte numeroase obiective naturale, religioase şi culturale, Maramureşul se situează sub media pe ţară la gradul de ocupare a capacităţilor de cazare turistică.

Şeful Direcţiei Judeţene de Statistică, Vasile Pop, spune că, în pofida mitului referitor la numărul mare de turişti care aleg ca destinaţie Maramureşul, observă, de la an la an, un regres atât al capacităţilor de cazare, cât şi al numărului de turişti care înnoptează aici. „Un indice esenţial este cel de utilizare netă a capacităţilor de cazare turistică care în Maramureş a fost în 2010 de doar… 14,1%! Media pe ţară este de 18,6% şi, chiar dacă luăm în calcul faptul că Litoralul sau Bucovina depăşesc acest indicator de turism, în faţa judeţului nostru sunt altele care nici nu au obiective turistice sau tradiţie. Acest fapt spune ceva…”, a declarat Vasile Pop, director al Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS) Maramureş.

Mai mult, şi anul trecut a continuat tendinţa ultimilor ani, iar structurile de cazare a turiştilor şi-au redus capacitatea faţă de anul anterior, deşi ultima statistică este comparată cu cea din 2009, considerat anul de vârf al crizei economice mondiale. „Toţi (n.red., oficialii) spun ca turismul în Maramureş este o forţă pentru că natura oferă condiţii minunate, dar niciodată, de la un an la altul, turismul de la noi nu a crescut – mă refer la capacitatea de cazare în hoteluri, pensiuni etc.”, a explicat directorul DJS Maramureş.

În 2010, numărul locurilor în structurile de primire turistice din Maramureş a scăzut cu 3,2%. Cea mai mare parte a acestora este structurată în hoteluri (care deţin 48% din locurile de cazare din judeţ), pensiuni (care însumează 31% din capacitatea totală de primire a turiştilor) şi hosteluri şi moteluri (care detin împreună aproape 8% din spaţiile de cazare). Fostul „Rai al turiştilor”, Maramureşul, a fost vizitat anul trecut de români. Doar 17% dintre turişti au fost străini.

Cele mai citite

Doar 35% dintre americani au încredere în sistemul judiciar al SUA

Noul sondaj Gallup confirmă că americanii înțeleg pe deplin că instanțele antidemocratice au atins în mod inexplicabil această supremație Lipsa de încredere a americanilor în...

PNL în colaps financiar: Audit comandat pentru cheltuielile „scăpate de sub control”

Președintele executiv al partidului, Ilie Bolojan, a anunțat în ședința conducerii că acest audit este necesar pentru a clarifica situația financiară și a gestiona...

Franța adaugă la rețea, primul reactor nuclear din ultimii 25 de ani

Reactorul sub presiune Flamanville 3 este cel mai mare din Franța, cu 1,6 gigawați și unul dintre cele mai mari din lume Franța a conectat...
Ultima oră
Pe aceeași temă