15.1 C
București
joi, 24 octombrie 2024
AcasăSpecialTurism "canadian" la Cluj

Turism „canadian” la Cluj

Canadianul Michel Garnier vrea să impună în industria turismului o viziune centrată pe valorile locale.

Canadianul Michel Garnier, născut în Franţa, vrea să reinventeze modul în care funcţionează turismul clujean. Cotat drept unul dintre cei mai buni manageri de hotel peste Atlantic, el a acceptat provocarea de a încerca să impună un nou brand pe piaţa turistică locală. Aşa că Michel Garnier va conduce cel mai nou hotel de patru stele din oraş, Akantus, care urmează să îşi deschidă porţile chiar în această toamnă.

Experienţă pe patru continente

Canadianul născut în regiunea pariziană are o experienţă bogată. Michel Garnier are o diplomă în managementul turismului hotelier din Canada şi stagii de pregătire în Elveţia. În CV-ul său se regăsesc hoteluri pe care le-a condus în Canada, printre care unităţi afiliate lanţului exclusivist Sheraton. De asemenea, el a condus un hotel dedicat amatorilor de golf. Hotelurile deschise ori relansate de Michel Garnier în Canada se găsesc în oraşe mari, precum Toronto ori Ottawa, dar şi în staţiuni mici, rezervate celor cu mulţi bani. Însă experienţa sa nu se rezumă doar la hotelurile din America de Nord.

Michel Garnier a deschis şi a condus, cu mare succes, şi un hotel în Caraibe, statul Puerto Rico, din America Centrală. O altă experienţă exotică este cea de pe continentul african, unde canadianul a dechis un hotel în Mali. Acum, el a acceptat să lucreze în Transilvania. „În SUA şi Canada, când cineva aude de Transilvania, se gândeşte automat la Dracula. Desigur, este un brand interesant, dar Clujul are multe atuuri. Printre ele, Grădina Botanică, mina de la Turda ori bucătăria şi vinurile excelente”, spune Michel Garnier.

Strategia canadianului în privinţa turismului a la Cluj este simplă. Pentru că cei mai mulţi turişti sunt oameni de afaceri, veniţi pentru a încheia diferite contracte, el vrea să le arate acestora obiectivele turistice din oraş. Iar dacă vor fi mulţumiţi de serviciile hoteliere primite, speră Michel Garnier, oamenii de afaceri vor reveni în vacanţă, cu familiile, pentru a redescoperi faţa mai puţin celebră a Transilvaniei. 

Mari lanţuri hoteliere

Hotelul care va fi condus de Michel Garnier nu este singurul programat să se deschidă în Cluj în perioada următoare. Grand Hotel Italia este o altă investiţie, cotată la cinci stele, care îşi va deschide porţile în perioada următoare. De asemenea, tot la Cluj  îşi va deschide porţile un hotel de cinci stele din lanţul Sheraton. Tot în construcţie ori în faza de autorizare se mai află alte două hoteluri de câte patru stele.

Cele mai citite

O directoare de bancă din București este acuzată pentru că a sustras peste 300000 de euro din conturile clienților

O directoare de bancă din București este acuzată că a accesat ilegal conturile clienților și a făcut sute de operațiuni neautorizate. Prejudiciul este estimat...

FRF sprijină cluburile afectate de inundaţii din Galați

Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal (FRF), reunit joi, a decis acordarea unui sprijin financiar pentru mai multe cluburi din judeţul Galaţi, care...

Rapid umple peluza la derby-ul cu FCSB! Mii de bilete vândute în timp record

Peluza destinată suporterilor Rapidului este aproape sold-out pentru derby-ul cu FCSB, după ce peste 7.000 de bilete au fost cumpărate în primele 20 de...
Ultima oră
Pe aceeași temă