0.2 C
București
marți, 31 decembrie 2024
AcasăSpecialTurcia anunţă sancţiuni economice împotriva Siriei

Turcia anunţă sancţiuni economice împotriva Siriei

Turcia a decis să impună sancţiuni economice şi financiare regimului sirian, care continuă să reprime violent mişcarea de contestare, a declarat miercuri ministrul turc de Externe, Ahmet Davutoglu, citat de AFP, preluată de Mediafax.

Aceste sancţiuni includ îngheţarea tranzacţiilor comerciale cu Guvernul sirian şi între Banca Centrală turcă şi cea siriană, a afirmat el în faţa presei, la Ankara.

Turcia va suspenda de asemenea cooperarea strategică cu Damascul şi va bloca orice livrare de arme către Siria, iar creditele turceşti destinate Siriei sunt întrerupte, a explicat ministrul.

Sancţiunile Turciei intervin după cele anunţate duminică de Liga Arabă împotriva Siriei.

Regimul sirian, care a refuzat să profite de numeroasele ocazii care i-au fost oferite pentru a înceta reprimarea mişcării de contestare, „este în impas”, a apreciat Davutoglu.

Ministrul a precizat că administraţia siriană şi-a pierdut legitimitatea şi „a preferat să-şi reprime poporul în loc să se angajeze şi să se concentreze pe reforme” democratice.

Cel puţin 3.500 de persoane au fost ucise în Siria de la începutul revoltei populare, în martie, potrivit ONU.

Cele mai citite

Părinții băiatului sârb care a ucis 10 persoane într-un atac la o școală au fost condamnați și închiși

Părinții unui băiat în vârstă de 13 ani din Belgrad au fost închiși, după ce acesta a împușcat mortal nouă elevi și un agent...

Care ar fi prima ipoteză a prăbușirii avionului Jeju Air 2216 în Coreea de Sud

Continuă investigaţiile pe Aeroportul Internațional Muan, din Coreea de Sud, după catastrofă aviatică în care au pierit 179 de oameni. Încă nu se știe ce...

Părinții băiatului sârb care a ucis 10 persoane într-un atac la o școală au fost condamnați și închiși

Părinții unui băiat în vârstă de 13 ani din Belgrad au fost închiși, după ce acesta a împușcat mortal nouă elevi și un agent...
Ultima oră
Pe aceeași temă