Presedintele CE, José Manuel Durao Barroso, a preferat sa nu ia in seama conflictele politice din Romania, aflate in continua escaladare, domnia sa afirmand ca acestea sunt “normale” si in plus proprii unui numar intreg de alte tari ale UE cu statut mai vechi de membru.
Stau si ma-ntreb ce poate fi catalogat drept normal la gestul unui presedinte al Camerei Deputatilor care solicita amanarea alegerilor europarlamentare doar pentru a se dedica in voie luptei pentru putere duse intre seful statului si unele sectiuni ale Parlamentului? Unde ramane normalitatea atunci cand o buna parte a coalitiei face front comun cu opozitia pentru a mutila ANI – agentie de o evidenta insemnatate pentru UE? Însa cel mai mare semn de intrebare asupra normalitatii romanesti il ridica un premier care refuza sa se retraga din functie in pofida dovezilor existente despre staruinta sa, in 2005, pe langa presedintele tarii in vederea interventiei acestuia intr-un dosar judiciar de cert interes personal pentru seful guvernului. Daca domnul Barroso doreste cu adevarat sa convinga numarul mare de cetateni eurosceptici de repulsia Uniunii fata de fenomenul coruptiei, ar fi bine sa fie sfatuit sa se abtina de la comentarii de genul celor amintite mai sus atunci cand vine vorba de Romania.
În prezent, disputa damboviteana se poarta intre avocatii reformei “de cosmetizare” si sustinatorii ideii ca impunitatea oligarhiei trebuie ca nu mai poate fi ingaduita. O asemenea controversa este totusi fara precedent, iar domnul Barroso stie prea bine din istoria recenta a tarii sale ca in 1985, anul aderarii Portugaliei la UE, principalele doua partide rivale de pe scena politica a Lisabonei nu s-au eschivat de la formarea unui guvern de uniune nationala in vederea estomparii socului aderarii. Ramane o enigma cum anume isi inchipuie domnul Barroso ca ar putea continua reformele intr-o tara ce se indreapta spre anarhie?! Actualmente, functionarii publici primesc insuficiente indrumari si directive din partea ministrilor de resort, preocupati preponderent de beligerantele politicesti, in timp ce intreaga coordonare intre ministere privind chestiuni vitale este periclitata de eternele rivalitati politice. Domnului Barroso i-ar fi fost suficient un moment de reflectie pentru a realiza ca, de fapt, in momentul de fata se contureaza o tragedie de certe proportii. Aparatul administrativ autohton, deja arhiruginit, poate ajunge complet blocat cat de curand – tocmai intr-o perioada in care ar trebui sa functioneze la capacitate maxima pentru a asigura atragerea fondurilor structurale. Este evident ca in absenta unui guvern solidar Romania nu va putea indeplini cerintele pentru a beneficia de cele 30 de miliarde de euro alocate, in timp ce contribuabilii romani vor avea de platit, volens nolens, suma de 1,35 de milioane de euro reprezentand aportul tarii la bugetul UE.
Daca tara se va confrunta cu o ascensiune semnificativa a formatiunilor extremiste, domnul Barroso va avea de acceptat o minima parte a vinii. Din 2004 incoace, domnia sa nu a tratat nicicand problema aderarii Romaniei ca pe una prioritara, neconsiderand drept esentiala sustinerea constanta si publica oferita reformatorilor de la Bucuresti – spre deosebire de adjunctul sau, Franco Frattini. Iar daca prezentele turbulente romanesti ajung catalogate drept “normale”, atunci presedintele CE face dovada unei desconsiderari a intregii situatii, sugerand, de fapt, ca nu se asteapta la vreo indreptare a standardelor politice valabile in Romania, dar ca asemenea deficiente cel putin nu vor avea capacitatea sa destabilizeze Uniunea.
În consecinta, statele UE considerate “cheie” vor putea sa recruteze linistiti crema specialistilor romani, in timp ce numeroase domenii strategice ale economiei romanesti vor continua sa incapa preponderent pe mainile multinationalelor sosite din Europa Occidentala. Principalele tabere politice autohtone vor putea incheia in voie alte si alte trocuri ce ofera sinecuri notabile, “de Bruxelles”, conservatorilor si liberalilor, ajunsi in centrul puterii comunitare in pofida atasamentului lor fata de standarde politice deplorabile. Optiunea sefului liberalilor europeni, Graham Watson, de a trece, pe de o parte, cu vederea pacatele lui Dan Voiculescu, dar de a respinge, pe de alta, recomandarile privind liberalii democrati sugereaza dimensiunea cinismului existent fata de Romania – atat in cadrul PE, cat si la nivelul Comisiei.
Daca Bruxelles-ul doreste sa faca dovada unei solidaritati reale cu Romania, ar comunica neintarziat domnului Tariceanu intentia de inghetare a tuturor fondurilor structurale pana la dovezi concrete aduse de politicienii damboviteni in legatura cu aptitudinile lor de elaborare a unor proiecte dedicate exclusiv modernizarii tarii si alinarii suferintelor de zi cu zi ale populatiei.
Poate ca acel partid care va cuteza sa recomande blocarea temporara a fondurilor UE spre a preveni irosirea acestor sume va avea de castigat nescontat de mult in ochii electoratului – cetatenii constientizand prea bine ca, in actualele conditii, la ei ar ajunge cel mult o infima parte din belsugul ajutoarelor postaderare.
Tom Gallagher, profesor
la Universitatea din Bradford, Marea Britanie
