Oameni respectabili, forţaţi de împrejurări să se înarmeze cu bâte şi pietre şi să patruleze străzile din vecinătatea lor de frica găştilor de hoţi. Şcoli, magazine şi instituţii în mare majoritate închise. Şi o criză politică cel mai bine descrisă prin observaţia că ţara a avut trei preşedinţi în 48 de ore. Acesta este tabloul şocului guvernamental şi social pe care îl traversează Tunisia după ce longevivul preşedinte Zine al-Abidine Ben Ali a fugit, vineri, în Arabia Saudită, după cum constată BBC News.
A fost rezultatul a patru săptămâni de proteste de stradă provocate de suicidul tânărului Mohamed Bouazizi, pe fondul nemulţumirilor tot mai crescute legate de nivelul mare al şomajului, preţul prea ridicat al alimentelor şi corupţia instituţionalizată.
Cu starea de urgenţă încă activă, liderii politici înceară să umple vidul de putere creat de abandonul lui Ben Ali, cel care a condus statul arab în ultimii 23 de ani.
Ben Ali, încă preşedinte la începutul zilei de 14 ianuarie, a dizolvat Parlamentul şi Guvernul şi a părăsit ţara până la sfârşitul zilei. Puterea a fost preluată imediat, împotriva prevederilor Constituţiei, de premierul Mohammed Ghannouchi, văzut ca „omul lui Bel Ali”. Greşeala a fost corectată pe 15 ianuarie, când preşedinte interimar a devenit liderul Parlamentului, Foued Mebazaa. El a promis să formeze un Guvern de uniune naţională.
Alegeri în „şase-şapte luni”
Opoziţia, prin vocea unuia dintre liderii săi, Najib Chebbi, a cerut ca într-un interval de şase-şapte luni să fie organizate alegeri libere, sub supraveghere internaţională.
Constituţia arată că, în condiţiile vacantării postului de preşedinte, alegerile trebuie organizate în termen de două luni.
Premierul Gnnaouchi a purtat deja discuţii cu Chebbi şi cu alţi doi conducători ai opoziţiei, Ahmed Ben Brahim şi Mustafa Ben Jaafar.
În peisaj ar putea să apară şi liderul Partidului Islamist, Rached Ghannouchi, care şi-a anunţat revenirea din exil.
Armata conduce
Însă până la un eventual consens politic, puterea este în mâna armatei. Instituţia este bine văzută în rândul populaţiei, spre deosebire de poliţie, asimilată de mulţi tunisieni cu „mafia lui Ben Ali”. Drept urmare, barajele pe care armata le-a ridicat în capitala Tunis sunt, în general, respectate de cetăţeni. Nici tancurile parcate la intersecţii sau în preajma clădirii televiziunii naţionale nu sunt privite cu ostilitate. Militarii încearcă să oprească furturile şi devalizările care au marcat ultimele zile, observă BBC.
În continuare, „întrebarea care se pune este dacă noua conducere interimară va îndrepta Tunsia către un viitor democratic, cu reforme politice, alegeri corecte şi presă liberă sau va încerca, folosindu-se de armată, să stingă protestele şi să instaureze o nouă dictactură?”, în exprimarea profesorului Şcolii de Guvernare şi Afaceri Internaţionale de la Universitatea din Durham, Emma Murphy.
Profesorul îşi exprimă îndoiala faţă de bunele intenţii ale conducerii interimare, însă precizează că dacă aceasta va reuşi să ridice starea de urgenţă repede şi să pornească investigaţia cu privire la bănuielile de corupţie asociate cu persoana preşedintelui fugar, atunci ar putea să obţină încrederea tunisienilor.
„Am făcut istorie”
Deocamdată, populaţia pare hotărâtă să nu mai lase puterea în mânile unor alţi opresori.
„Am făcut istorie. Am scăpat de un om urât şi de familia lui. Acum avem şansa să creăm o ţară nouă. Mai ales că au fost oameni care au murit pentru ca noi să ajungem aici. Nu putem să dăm greş”, a declarat pentru BBC Alaedine Derbala, un tânăr care face parte din miliţiile civile formate din nevoia cetăţenilor de a-şi proteja proprietăţile.
Violenţele continuă
Chiar dacă siguranţa publică din Tunis părea la un nivel mai bun duminică, în comparaţie cu vineri şi sâmbătă, persoanele şi locaţiile care au legătură cu guvernarea lui Ben Ali sunt încă ameninţate.
Astfel, nepotul soţiei lui Ben Ali, Imed Trabelsi, ar fi fost înjunghiat fatal sâmbătă. În aceeaşi zi, 42 de persoane au murit în urma unui incendiu izbucnit la o închisoare din Monastire, o localitate la 160 de kilometri la sud de Tunis.
Urmează alte ţări arabe?
Revolta populară din Tunisia are potenţial de extindere şi către ţările din regiune, estimează BBC. Asta pentru că mulţi arabi au început deja să se identifice cu Mohamed Bouazizi, bărbatul de 26 de ani care a murit după ce şi-a dat foc în semn de protest pentru că nu putea să-şi câştige existenţa. Mohamed, un tânăr absolvent, a recurs la gestul extrem în momentul în care poliţia i-a confiscat căruţul cu care vindea fructe, tăindu-i astfel singura sursă de venit.
De când a murit, Bouazizi este văzut ca un erou-martir. Ca o persoană impinsă la moarte de un stat corupt, autocrat, care nu respectă drepturile omului şi nu asigură cetăţenilor săi locuri de muncă. Probleme cu care se confruntă nu numai mulţi dintre tunisieni, ci şi cetăţenii statelor vecine, cum ar fi Algeria şi Libia.
Parcă simţind pericolul, liderul Libiei, Muammar Gaddafi, l-a lăudat pe Ben Ali, precizând că îl consideră încă preşedintele legal al Tunisiei. „Aţi suferit o pierderea grea. Nimeni nu este mai capabil decât Ben Ali pentru a conduce ţara”, a declarat Gaddafi într-un discurs la televizunea naţională.
Pe de altă parte, sesizând oportunitatea, Statele Unite au recomandat un viitor democratic pentru Tunisia.
Dacă până în prezent puterile vestice au închis ochii la autoritarismul regimului impus de Ben Ali – în care elitele politice prosperau în timp ce grosul populaţiei suferea – de dragul unor relaţii economice desfăşurate într-un climat liniştit, acum preşedintele american Barack Obama a condamnat prompt excesele poliţiei tunisiene. Asta după ce secretarul de stat Hilary Clinton criticase, la sfârşitul unei vizite în Golful Persic, corupţia şi stagnarea politică din regiune.
Este – conchide BBC – ca şi cum lumea vestică ar fi deschis în sfârşit ochii asupra faptului că destinul multor arabi seamănă foarte mult cu cel al lui Mohamed Bouazizi.
Cronologia evenimentelor
17 decembrie 2010: Începutul protestelor. Tânărul Mohamed Bouzizi îşi dă foc în piaţa publică din oraşul Sidi Bouzid, din cauza lipsei unui loc de muncă.
24 decembrie 2010: Un protestatar este împuşcat mortal într-un oraş din centrul Tunisiei
28 decembrie 2010: Manifestaţiile se extind până în capitala Tunis
8-10 ianuarie 2011: Zeci de oameni ucişi în represaliile organizate de forţele de ordine
12 ianuarie 2011: Ministrul de Interne este demis
13 ianuarie 2011: Preşedintele Ben Ali promite că se va retrage în 2014
14 ianuarie 2011: Ben Ali dizolvă Parlamentul în urma unui nou protest în masă, apoi se retrage oficial şi fuge din ţară
15 ianuarie 2011: Şeful Parlamentului, Foued Mebazza, este instaurat ca preşedinte interimar
