IPJ Tulcea a anunțat, luni, că în noaptea de revelion, polițiștii tulceni au fost la datorie, astfel încât nu au fost înregistrate evenimente cu impact asupra siguranței publice. Anul acesta a fost cel mai liniștit și mai sigur revelion din ultimii ani.
Pentru siguranța cetățenilor, la trecerea dintre ani, aproape 400 de polițiști au acționat pe raza municipiului Tulcea și a județului, în locurile unde au avut loc manifestări religioase, în zonele cu aflux mare de public, precum și pe principalele drumuri naționale și județene, în vederea evitării oricăror evenimente nedorite și pentru fluidizarea traficului și diminuarea riscului rutier.
”Prezența activă a polițiștilor a făcut ca în această perioadă să nu fie înregistrate evenimente deosebite, iar numărul infracțiunilor săvârșite cu violență și cele de natură judiciară să se situeze sub media ultimilor ani”, au spus reprezentanții IPJ.
Pentru abaterile la normele contravenționale, polițiștii tulceni au aplicat aproximativ 110 sancțiuni în valoare de peste 40.057 lei.