17.6 C
București
duminică, 8 septembrie 2024
AcasăSpecialTudor Sişu a fost dat în urmărire, alături de 60 de infractori

Tudor Sişu a fost dat în urmărire, alături de 60 de infractori

Conform rapoartelor poliţiei, în ultima săptămână, au fost găsite 110 persoane date dispărute, dintre care 86 minori. Alte 61 de persoane erau date în urmărire naţională, pentru comiterea unor infracţiuni sau pentru că se sustrăgeau arestării sau executării pedepselor cu închisoarea. Una dintre persoane avea pe numele său emisă o sentinţă penală, de internare într-o unitate medicală.

Tudor Sişu se află printre cei prinşi de poliţişti, în perioada amintită. Tânărul era căutat pentru a fi încarcerat. El este acuzat de trafic şi consum de droguri. Cântăreţul a fost găsit la locuinţa unui prieten. El a primit patru ani de închisoare pentru trafic, deţinere şi consum de droguri.

În urma colaborării cu autorităţile altor state, prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Biroul Naţional Interpol şi Biroul Sirene, s-a reuşit localizarea şi arestarea pe teritoriul altor state a 27 de persoane urmărite de autorităţile române.

 

Cele mai citite

Film românesc, premiat la Festivalul Internațional de la Veneția

Filmul "Anul nou care n-a fost", regizat, scris și produs de Bogdan Mureșanu, a câștigat două premii la Festivalul Internațional de la Veneția: Premiul...

Adeverințe falsificate pentru a scăpa de absențele de la școală. Doi tineri au fost reținuți

Doi tineri din Pitești au fost reținuți sub acuzația de falsificare și utilizare de adeverințe medicale false, în urma unei percheziții domiciliare. Aceștia sunt...

Un pod peste Tisa de la granița cu Ucraina intră în reparații capitale

Podul peste Tisa intră în reparaţii. De luni vor fi restricţii, timp de 30 de zile, între orele 10.00-15.00. În baza studiilor făcute de către...
Ultima oră
Pe aceeași temă