6.7 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSpecialTsunami in Marea Neagra

Tsunami in Marea Neagra

Un fenomen aproape imposibil a reintrat in atentia oamenilor de stiinta dupa 107 ani. In 1901 s-a produs in Marea Neagra ultimul val nimicitor. Nu exista prea multe indicii despre ce s-a petrecut atunci, insa, cel putin teoretic, o astfel de nenorocire poate lovi coastele Marii Negre.

Deschiderea observatorului seismologic de la Eforie Nord readuce in atentia opiniei publice fenomenul cutremurelor. Romania, desi nu este un stat cu traditie in domeniul seismologiei, a recuperat mult in ultimii opt ani. Echipamente de ultima ora, transmisie online de date cu intregul Glob, specialisti, toate intr-o incercare contra cronometru cu natura – previziunea cutremurelor.

"Ochiul" din pamant
Inginerul Ioan Verdes este administratorul noului centru de la Eforie. Observatorul seismologic recent inaugurat e o copie la scara mai mica a centrului din Bucuresti. Softuri speciale permit monitorizarea si transmiterea de date in timp real cu toti senzorii din tara si strainatate. In timp ce inginerul ma introduce in lumea complicata a senzorilor seismologici, pe unul dintre ecranele camerei de comanda se aprinde un mic triunghi rosu. "Este o statie. In zona Vrancea se produce un cutremur de mica intensitate", imi spune inginerul. Conectat la sistemul international, centrul de la Eforie nu scapa nici un amanunt. Mai aflu ca in subsolul observatorului, intr-o camera special amenajata, au fost montati senzori experimentali. La prima vedere par niste cilindri negri, lipsiti de importanta.

 

Pot percepe insa miscari tectonice de pe celelalte continente. Podeaua pe care calc este, de fapt, un bloc de beton, independent de restul cladirii, prin intermediul caruia sunt transmise miscarile pamantului. Amplasarea senzorilor este atent studiata. Inaintea seismologilor vin geologii, care analizeaza terenul si indica zonele cele mai "curate" pentru amplasarea senzorilor. Pretul unei singure astfel de componente poate ajunge la 60.000 euro, in functie de model si performante. In cazul echipamentelor achizitionate de romani, de provenienta americana, durata de exploatare este de 15 ani, iar riscul defectelor de fabricatie – zero.

Departe de Europa
Asa cum am mentionat mai sus, Romania este la inceput de drum in acest domeniu. Pana in 1989, relatiile cu Occidentul aproape nu existau. Aparatura invechita provenea din fosta URSS si China. Dupa momentul 1989 situatia s-a schimbat. Vechile inregistratoare cu cilindru au fost inlocuite cu computere, iar numarul mare de senzori instalati au permis predictii in timp real. Relansarea domeniului a fost facuta insadupa anul 2000, o data cu implementarea tehnicii americane. "In prezent, avem functionale 52 de echipamente in timp real (senzori care transmit si prelucreaza online informatiile seismice). In Dobrogea vor fi amplasate alte o suta de echipamente", a precizat inginerul Constantin Ionescu, directorul tehnic al Institutului National de Fizica a Pamantului.

Spre comparatie, elvetienii au in jur de o mie de senzori montati in munti. In cazul Japoniei, diferenta este si mai mare. Niponii au cel putin o mie de senzori montati in foraje la adancimi de aproximativ o suta de metri, fara sa mai punem la socoteala sondele de suprafata. Directorul INFM a adaugat ca lunar, in cea mai activa zona din punct de vedere seismic din tara noastra, Vrancea, se produc cel putin 15 cutremure de diferite magnitudini.

Sistemul "20 de secunde"
"Informatii in timp real." Este un termen foarte des folosit, dar pe care putini dintre noi il putem intelege in totalitate. Sistemul, daca ii putem spune clasic, bazat pe miscarile pamantului, are in calcul doua elemente: unda primara si unda secundara. In cazul oricarui cutremur apare intai unda primara, care de fapt vesteste nenorocirea. Intre cele doua unde sunt 20 de secunde. Previziunile, desi functionale pe termen considerat extrem de scurt, sunt de un real folos in domeniul combaterii efectelor calamitatilor. Mai exact, magistralele de gaze, combustibil lichid, Centrala Nucleara de la Cernavoda si alte obiective de interes national dispun de sisteme automate de blocaj in cazul cutremurelor. Sistemul "20 de secunde" permite, fara ca noi sa stim, limitarea eventualelor efecte ale cutremurelor.

Stiinta, vandalizata
Romania este un caz special in domeniu. In timp ce in majoritatea statelor civilizate, inclusiv SUA si Japonia, senzorii sunt amplasati la drumul mare, pe marginea soselei, in tara noastra orice astfel de echipament este protejat de garduri si beton. Americanilor si japonezilor le sunt suficiente niste simple inscriptii care avertizeaza neavizatii sa nu atinga echipamentele sensibile.
Nu este insa si cazul tarii noastre, unde senzorii trebuie protejati, desi, dupa cum sustin  specialistii, echipamentul seismic nu poate fi utilizat in alte scopuri.

Sonde subacvatice
Programul de dezvoltare in domeniul seismic prevede, pentru viitorul apropiat, amplasarea unor sonde pe fundul Marii Negre cu sprijinul specialistilor francezi. Se urmaresc studierea miscarilor tectonice subacvatice si obtinerea de date importante despre fenomenul tsunami in Marea Neagra.

Valul ucigas
Fenomenul tsunami s-a manifestat ultima data in anul 1901. La 31 martie, la est de capul Shabla-Kaliacra (nord-estul Bulgariei), aproximativ 30 kilometri in largul marii, s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter la o adancime de 15 kilometri sub fundul marii, in urma caruia s-a format un val seismic de cinci metri inaltime cu efecte locale resimtite in zona litoralului romanesc si bulgaresc.
Cutremurul submarin a fost resimtit in Muntenia si sudul Moldovei cu o intensitate de 5-6 pe scara Mercalli. Valurile de 4-5 metri nu sunt o raritate in Marea Neagra, cunoscuta drept una dintre cele mai violente mari, insa in cazul tsunami situatia este cu totul alta.
Miscarile tectonice subacvatice disloca o cantitate imensa de apa pe toata adancimea marii, si nu doar la suprafata, ca in cazul furtunilor. Imensa masa de apa pusa in miscare de tsunami nu a putut fi pana acum evaluata cantitativ.

» Cutremur in direct
Ultimele descoperiri in domeniu creeaza premisele elaborarii unor noi "ecuatii" privind prognoza seismica. Cum analiza miscarilor tectonice limiteaza, cel putin deocamdata, intervalul de predictie, specialistii au cautat raspunsuri in alte "dimensiuni". Cea mai avansata predictie din acest punct de vedere se bazeaza pe factorul "bio", respectiv animalele. Recordul absolut in materie le apartine chinezilor. Un specialist a reusit sa prevada, daca se poate spune asa, un cutremur cu sase ore inainte de producerea lui. Bazandu-se pe reactiile animalelor, chinezul a instiintat autoritatile despre iminenta producerii unui cutremur, iar responsabilul politic a evacuat zona. Peste sase ore, un sat intreg a fost demolat de cutremur.

Cele mai citite

Mesaje de Crăciun. E momentul să-ți faci timp pentru familie și prieteni

Mesaje de Crăciun. Este timpul să ne amintim cât de prețioși sunt cei dragi și să le oferim un gând bun, o urare sinceră...

Danemarca consolidează apărarea Groenlandei după declarațiile lui Trump

Danemarca a anunțat o creștere semnificativă a bugetului pentru apărarea Groenlandei, la scurt timp după ce fostul președinte american Donald Trump și-a reiterat dorința...

Andrei Ivan, pe cale de a pleca de la Craiova în iarna aceasta. Destinația posibilă și viitorul olteanului

Andrei Ivan ar putea părăsi Universitatea Craiova în această iarnă, iar Turcia ar putea deveni următoarea sa destinație, în ciuda unei perioade mai puțin...
Ultima oră
Pe aceeași temă