UPDATE 23.30: Statele Unite au promis „un răspuns militar masiv”, în cazul în care Coreea de Nord va amenința teritoriul american, inclusiv Guam, sau pe cel al aliaților săi, informează agențiile AFP și DPA, citate de Agerpres.
„Avem numeroase opțiuni militare (…) Avem capacitatea să ne apărăm și să ne apărăm aliații, Coreea de Sud și Japonia. Orice amenințare la adresa SUA sau a aliaților săi va primi un răspuns militar masiv, un răspuns deopotrivă eficient și zdrobitor", a spus ministrul Apărării, Jim Mattis.
Mattis a mai precizat că președintele Donald Trump a fost informat în legătură cu toate opțiunile militare posibile împotriva Coreei de Nord, subliniind că SUA nu caută sub nicio formă „anihilarea totală" a Coreei de Nord.
Președintele american Donald Trump a răspuns că Statele Unite „vor vedea” dacă vor ataca Coreea de Nord, după ce a lansat un al șaselea test nuclear, potrivit Reuters.
Întrebat de un jurnalist american dacă SUA vor ataca Coreea de Nord, liderul de la Casa Albă a răspuns: „Vom vedea!”
Totodată, el a afirmat, într-un mesaj postat pe Twitter, că ia în calcul suspendarea „oricărei forme de comerț" cu orice țară care face afaceri cu Coreea de Nord.
„Statele Unite iau în considerare, în afara altor opțiuni, încetarea tuturor schimburilor comerciale cu orice țară care face afaceri cu Coreea de Nord", a scris duminică Trump pe Twitter.
Regimul nord-coreean a anunţat că a testat cu succes o nouă bombă cu hidrogen, proiectată tocmai pentru a fi ataşată de noile rachete balistice intercontinentale testate în ultimele luni de către Phenian.