N-a observat nimeni ca poporul, dupa ce a dat jos aristocratia din istorie, mimeaza sistemul dinainte prin reprezentanti? N-a observat nimeni ca familiile de politicieni mimeaza familiile nobile, cu transmisia postului din tata-n fiu sau fiica, prin procedee inscrise altadata in legile regale, de transmisie a tronului, de la o generatie la alta? Se face cate putin zgomot la alegerea unei d-soare Basescu sau a unui d-sor Prigoana, se cauta si pe la celelalte partide si se gasesc asemenea procedee, dar sistemul nu-l decripteaza nimeni sau nimeni nu cere o lege care sa-l blocheze, asa cum exista legea antimonopol. In fond, si aici e vorba tot de un monopol pe cale de a se constitui. Sigur, transmiterea afacerii private din tata-n fiu e conforma legilor proprietatii. Dar, in politica, transmiterea aceasta, din tata-n fiu, a puterii – dar ce zic eu transmiterea?! ca nu e vorba de nici o transmitere, ci de o extensie, de la tata la fiu – nu poate fi oprita, pentru ca apar comentatorii "obiectivi", care se intreaba "dar daca si urmasii au talentul parintelui?". Las la o parte ca nici parintele politician nu are, in majoritatea cazurilor, alt talent decat acela de a-si croi drum prin mijloace murdare si prin manipularea opiniei, intai in partidul pe care si l-a ales, iar pe urma si in afara lui. Ei bine, un asemenea obicei oriental nu poate fi blocat decat printr-o masura hotarata. si ce-ar fi daca d-soara Basescu s-ar duce inapoi in cluburile ei, daca d-sorul Prigoana si-ar vedea in continuare de automobilele lui scumpe si ar invata, sub supraveghere penala, regulile condusului cu carnet valabil? (Cat despre faptul ca dl Prigoana jr. va intra intr-o competitie, e adevarat, dar a castigat-o pe prima, cea pentru lista, doar pentru ca taica-su l-a sustinut tare pe presedintele reales.) Cat o sa pierdem daca n-o sa mai bantuie prin politica dna Ponta-Sarbu sau mai stiu eu cine? Va spun eu cat: nimic. Dimpotriva. E posibil, sunt de acord, ca o data, cine stie cand, sa pierdem vreun talent politic real, dar cate nu pierdem prin perseverenta demna de cauze mai bune si mai curate a tuturor acestor specimene de cea mai joasa speta, cocotate in posturi inalte si traind asemenea aristocratilor de altadata, desigur fara manierele lor si fara gustul lor pentru fineturi culturale, educat secole de-a randul.
Sigur, toata aceasta preponderenta a spiritului manelist, de la OTV citire si nu numai, este in stransa legatura cu valoarea centrala a epocii pe care o strabatem, si anume banul. Cu el se cumpara si "competenta", si "CV", si "onorabilitate". Le pun intre ghilimele, ca sa nu fie confundate cu ceea ce insemnau ele nu mai departe decat cu 70 de ani in urma, cand inca urmele epocii aristocratice sau, daca nu urmele, atunci valorile ei, mai erau respectate. Acum se mai pastreaza doar maimutareala exteriorului acelei epoci, au pastrat-o de altfel pe aceasta si mai-marii comunisti. N-aveau si ei servitori si clienti lingai, fie politruci, fie scriitori sau alti artisti, dintre care cel putin doi sunt la mare cinste si azi? Atat au inteles ei din epoca, atat se mai pastreaza, iar cei care isi mai aduc aminte de onoare si alte asemenea bagatele pentru parvenitii epocii banului nu sunt pentru ei decat niste talibani, demni de tot dispretul. Nu-i dispretuia un domn, altminteri intelectual, foarte imbogatit, pe toti cei care nu reuseau sa se imbogateasca, nu-i considera el prosti? Dar nu cumva prostia e tocmai acolo, la cel care nu intelege ca averea se aduna la el si la alti cativa tocmai pentru ca dincolo lipseste, si ca niciodata n-ar putea fi toata lumea mai mult decat fara grija zilei de maine, in nici un caz plina de miliardari sau "doar" milionari in euro?
In fond, la noi pandeste nu numai pericolul familiilor de politicieni verosi, pandeste si clientelismul cras, cu ministri ca Elena Udrea sau Gabriel Oprea, spre sfidarea unei opinii publice revoltate. Revoltate zadarnic, daca oricum nu are mijloace sa intrerupa acest curs, pentru ca nu i se propune decat un altul, similar, doar cu alte nume, in nici un caz mai potrivite.
si ca sfidarea sa nu mai aiba margini, intr-o seara, o acolita a dlui Ion Iliescu avea neobrazarea sa-l numeasca pe acesta alaturi de un Vaclav Havel, ca rol in schimbarea regimului comunist. Sigur, era o clienta a personajului care a chemat minerii si care este responsabil de moartea celor aproape o mie de oameni dupa 22 decembrie 1989. Daca la noi eroi ai revolutiei sunt si cei impuscati si multi dintre cei care i-au impuscat, atunci Ion Iliescu e un Havel. Oare sa nu meritam noi mai mult decat un asemenea… Havel? Poate ca da. Astea-s triburile de, scuzati, spirite, asta ni se da. si sa vedeti ce-o sa mai urmeze.
