4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSpecialTribunalul Bucureşti decide pe 24 mai dacă Nuţu Cămătaru mai trebuie să...

Tribunalul Bucureşti decide pe 24 mai dacă Nuţu Cămătaru mai trebuie să stea în închisoare

Tribunalul Bucureşti a fixat pentru 24 mai termenul la care va soluţiona contestaţia la executare depusă de Ion Balint – Nuţu Cămătaru, prin avocatul său Daniel Caraman, prin care cere judecătorilor să decidă dacă el mai are vreo zi de închisoare de executat.

Nuţu Cămătaru a declarat că a ajuns la închisoare din cauza soţiei lui Mihai Tatulici, conform Hotnews. „Eu am stat cu băiatul meu. Nu am fost dat în urmărire, nimic. Noi ne-am făcut pedepsele. Sunt aici din cauza soţiei lui Tatulici, care a fost la mine în curte”, a explicat Ion Balint. 

Ion Balint, cunoscut drept Nuţu Cămătaru, a venit, luni la prânz, la arestul Poliţiei Capitalei pentru a se preda, el declarând că a stat în localitatea Belciugatele şi că avea la dispoziţie 48 de ore ca să se prezinte în arest, relatează Mediafax.

„Am fost la Belciugatele. Am dreptul la 48 de ore să mă prezint când mi se comunică ceva. Au trecut 48 de ore?”, a spus Ion Balint în faţa arestului Poliţiei Capitalei.

El a precizat că nu avea de ce să se ascundă, întrucât şi-a ispăşit pedeapsa.

„Dacă vă spune avocatul că nu mai ai nici o zi de puşcărie de făcut, ce faceţi? S-a făcut o greşeală. Justiţia şi-a spus cuvântul. Dacă am greşit ceva, ne-am făcut pedepsele. Să mai facă şi alţii”, a spus Nuţu Cămătaru.

El a mai spus că şi-a prezentat nevasta la arest şi că, în aceste condiţii, nu înţelege de ce s-a crezut că el a fugit.

Vasile Balint, cunoscut drept Sile Cămătaru, pe numele căruia s-a dat mandat de urmărire internaţională, a fost prins în Germania de poliţiştii locali, la un filtru în trafic organizat pe autostrada Passau – Frankurt, au anunţat, duminică, reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

Potrivit IGPR, Sile Cămătaru a fost dat în urmărire internaţională sâmbătă seara, fiind prins de poliţiştii germani în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 1.30. El se afla la volanul unei maşini cu număr de Frankfurt, împreună cu alte trei persoane, doi bărbaţi şi o femeie, care sunt verificate de poliţiştii germani.

„E greu de crezut că a fost vorba despre o predare voluntară. La zece ore de la prinderea sa, el trebuie să ajungă în faţa procurorilor germani, urmând ca în 10-15 zile să fi extrădat în România”, a spus purtătorul de cuvînt al IGPR, Marius Tache.

Fraţii Ion şi Vasile Balint au fost daţi mai întâi în urmărire naţională, după ce poliţiştii nu i-au găsit la domiciliu, vineri seară, pentru aplicarea mandatelor de executare a condamnărilor definitive.

Ion şi Vasile Balint au fost condamnaţi vineri, de instanţa supremă, printr-o decizie definitivă, la şase şi, respectiv, 13 ani de închisoare, judecătorii menţinând, în cazul celor doi, sentinţa din faza inferioară a procesului.

În cazul lui Vasile Balint, judecătorii instanţei supreme au admis parţial recursul acestuia, constatând ca executată în regim de detenţie perioada 2 mai 2004 – 19 decembrie 2011, pe care au şi dedus-o din condamnarea de 13 ani dată de Curtea de Apel Bucureşti.

Potrivit deciziei instanţei supreme, din pedeapsa lui Sile Cămătaru va fi dedusă o perioadă de aproximativ şapte ani şi jumătate, astfel că acesta ar mai avea de executat aproximativ cinci ani şi jumătate de detenţie.

Fraţii Cămătaru au fost judecaţi, alături de rude şi apropiaţi, într-un dosar privind săvârşirea de fapte cu violenţă, proxenetism, cămătărie şi trafic de persoane.

Alături de cei doi, în acest dosar au mai fost judecaţi Ion Lungu, Cristian Gheorghe, Laurenţiu Roman, Laurenţiu Cosma, Costel Urzică, Iulian Bocu, Smaranda Stoica, Dănuţ Ion, Iulian Marghiolescu, Adrian Panduru, Marian Simirianu, Leonard Bărbieru, Constantin Stoica, Adi Dinescu, Ştefan Gheorghe, Eugen Gheorghe, George Ionuţ Teodoru Baboi, Cristian Robert Boboc, Cristian Alexandru Cîrstoiu, Alina Vasile, Silviu „Fluturică” Dudiţă, Sile Stan şi Angela Stoica.

 

Cele mai citite

Antreprenorii mici, blocați în activitatea economică

Micii antreprenori cer o soluție rapidă pentru a-și putea continua activitatea fără impedimente legislative Intrarea în vigoare a Ordinului 181/2023 al Ministerului Afacerilor Interne (MAI)...

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...

Riscul unui război nuclear nu a fost niciodată atât de mare pentru Coreea de Nord, spune Kim Jong Un. Acuzații la adresa SUA

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a acuzat Statele Unite de amplificarea tensiunilor, afirmând că riscul unui război nuclear nu a fost niciodată atât de...
Ultima oră
Pe aceeași temă